Acasă Stirile zilei Justitia Finantatorul FC U Craiova a fost trimis in judecata pentru evaziune fiscala

Finantatorul FC U Craiova a fost trimis in judecata pentru evaziune fiscala

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Finantatorul FC U Craiova, Adrian Mititelu, a fost trimis in judecata de Parchetul de pe langa Judecatoria Craiova pentru ca in perioada 2007-2010, in calitate de administrator al unei societati comerciale, ar fi comis fapte legate de evaziunea fiscala, scrie Agerpres.

Procurorii sustin ca Mititelu, in calitate de director general unic al SC Fotbal Club U Craiova SA, nu ar fi achitat catre bugetul consolidat al statului impozite si contributii cu retinere la sursa in valoare de trei milioane de lei.Potrivit purtatorului de cuvant al Parchetului de pe langa Judecatoria Craiova, procurorul Jean Uncheselu, in acelasi dosar a fost trimis in judecata si Sorin Gheorghe Joavina, acuzat de comiterea aceleiasi infractiuni, pentru ca, in calitate de administrator al SC FC U Craiova SA, in perioada 2010-2011, nu ar fi achitat la buget impozite si contributii cu retinere la sursa in valoare de 200.000 de lei.Infractiunea de care sunt acuzati cei doi este prevazuta la art.6 din Legea 241/2005 conform caruia constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la un an la trei ani sau cu amenda retinerea si nevarsarea, cu intentie, in cel mult 30 de zile de la scadenta, a sumelor reprezentand impozite sau contributii cu retinere la sursa.Dosarul se afla pe rolul Judecatoriei Craiova, iar primul termen este pe 14 martie