Femeia din Braşov care şi-a omorât bebeluşul de şase luni, apoi i-a tranşat cadavrul, a fost internată într-un centru pentru boli psihice, pentru o perioadă provizorie de 90 de zile, urmând ca procurorii să ceară în instanţă internarea ei definitivă.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov, Lucreţia Teleki, decizia a fost luată în condiţiile în care medicii legişti au stabilit că femeia nu a avut discernământ în momentul în care şi-a omorât copilul.
„S-a făcut o cerere de revocare a măsurii arestării preventive dispusă de către Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov şi s-a luat luarea măsurii de siguranţă a internării medicale provizorii într-un institut medical de specialitate, pentru o perioadă de 90 de zile, cerere care a fost acceptată de instanţă”, a spus Teleki.
Monica Iudeanu va fi supusă unei noi evaluări de specialitate, procurorii urmând să solicite internarea definitivă a femeii în centrul medical, potrivit sursei citate.
Braşoveanca a fost evaluată de către medicii de la Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici” din Bucureşti, care au stabilit că aceasta nu a avut
discernământ în momentul în care şi-a omorât copilul.