Acasă Sanatate Esti insarcinata? Renunta la grasimi inainte sa-i faci rau copilului tau!

Esti insarcinata? Renunta la grasimi inainte sa-i faci rau copilului tau!

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Cercetatorii americani le indeamna pe gravide sa renunte la grasimi pentru ca pot afecta dezvoltarea creierului copilului, prezentand riscul ca acesta sa devina obez pe parcursul vietii.

O echipa de cercetatori de la Scoala de medicina Yale din Statele Unite ale Americii a aratat ca regimul alimentar poate schimba structura creierului soarecilor, informeaza bbc.co.uk.

Aceasta descoperire, spun oamenii de stiinta, explica de ce copiii ai caror parinti sunt obezi sunt mai predispusi in a deveni supraponderali.

Exista, de asemenea, dovezi ca regimul alimentar din timpul sarcinii poate influenta greutatea viitoare a copilului, prin modificarile care au loc la nivelul ADN-ului.

Cea mai recenta cercetare in domeniu, publicata in jurnalul Cell, arata ca structura creierului poate suferi modificari in perioada intrauterina.

Experimentele realizate pe soareci au aratat ca femelele care aveau o dieta alimentara bogata in grasimi au avut pui al caror hipotalamus – o parte a creierului importanta pentru reglarea metabolismului – a suferit modificari.

Astfel, acesti pui de soareci au fost mai predispusi in a deveni supraponderali si a dezvolta diabet de tipul 2, comparativ cu cei ale caror mame aveau o dieta alimentara echilibrata.

„Noi, cu siguranta, credem ca acestea sunt procese biologice fundamentale care afecteaza, de asemenea, si oamenii si influenteaza modul in care copiii pot deveni obezi. Cel putin se pare ca ar putea avea un impact major si trebuie sa cercetam in continuare acest aspect, atat in studii pe animale, cat si pe oameni”, a declarat, pentru BBC, Tamas Horvath, unul dintre autorii acestei descoperiri.

El a mai precizat ca o dieta alimentara sanatoasa in timpul sarcinii ar putea intrerupe ciclul parintilor obezi care au copii obezi.

Cercetatorii au afirmat ca rezultatele studiului sunt eficiente, insa pana in acest moment nu au fost realizate cercetari asupra oamenilor care sa arate aceleasi schimbari la nivelul creierului.

Modul in care soarecii si oamenii proceseaza grasimea este diferit, de aceea s-ar putea ca rezultatele acestui studiu sa nu se aplice in cazul femeilor insarcinate.

„O mare parte din ceea ce stim despre proces (procesul de asimilare a grasimilor, n.r.) vine de la animale. Urmatorul lucru important este sa stabilim daca aceleasi mecanisme se aplica si in cazul oamenilor si daca putem sa le modificam”, a spus Graham Burdge, de la University of Southampton, despre rezultatele studiului.

Acesta a sfatuit parintii sa „urmeze o dieta sanatoasa si echilibrata si sa se asigure ca si dieta copilului este echilibrata”.

Sursa: mediafax.ro