Acasă Stirile zilei Este oficial! Care este cota obligatorie de refugiati pentru Romania

Este oficial! Care este cota obligatorie de refugiati pentru Romania

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Comisia Europeana a confirmat, miercuri, noile cote de distributie a refugiatilor in statele UE. Romania trebuie sa preia 4.646 de refugiati – 600 din Italia si cate 2.000 din Grecia si Ungaria.

Acestia se adauga la ce 1.705 care revin tarii noastre prin decizia din luna mai a Consiliului European. Astfel, Romania va gazdui un total de 6.351 de refugiaţi.

Cotele de relocalizare a refugiatilor pe teritoriul UE au fost stabilite in functie de o serie de criterii obiective exacte, respectiv populatia fiecarei tari, cu o pondere de 40%, Produsul Intern Brut, 40%, numarul mediu al cererilor de azil deja primite, 10%, rata somajului, 10%.

Statele UE vor primi 6.000 de euro per refugiat preluat de la Italia, Grecia si Ungaria, inclusiv prefinantare de 50% pentru a garanta o reactie prompta din partea autoritatilor. Italia, Grecia si Ungaria vor incasa 500 de euro de la bugetul UE pentru fiecare persoana relocalizata catre alt stat din UE, pentru acoperirea costurilor de transport. Per total, UE a alocat 780 de milioane de euro pentru efortul de relocalizare, a anuntat miercuri Comisia Europeana, conform Economica.net.