Acasă Stirile zilei Bani Eldorado Gold vrea sa extraga de la Certej aur în valoare de...

Eldorado Gold vrea sa extraga de la Certej aur în valoare de câteva sute de milioane de dolari

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Eldorado Gold vrea sa produca la Certej (judetul Hunedoara), incepand din 2015, aproximativ 4 tone de aur pe an, reprezentand 160 milioane de dolari americani la pretul mediu luat in calcul de grupul canadian pentru reevaluarea rezervelor sau 220 milioane dolari la cotatia international.

Eldorado Gold, care a finalizat in luna februarie achizitia companiei European Goldfields, inregistrata in Canada, anticipeaza ca exploatarea miniera Certej va incepe in anul 2015 si va dura 12 ani, urmand sa produca in medie 4 tone de aur si 20 tone de argint pe an, cu investitii estimate la 330 milioane dolari, conform Mediafax.

Compania va actualiza pana la sfarsitul lunii mai estimarile privind resursele si rezervele minerale ale zacamantului de la Certej, urmand sa reevalueze totodata proiectul luand in calcul un pret mediu al aurului de 1.250 dolari pe uncie (40,19 dolari pe gram), potrivit unui comunicat transmis de grup.

La cotatia actuala, de 1.680 de dolari pe uncie, cantitatea de aur extrasa anual de la Certej ar costa 218 milioane de dolari, iar la pretul mediu la care a vandut Eldorado in 2011 ar valora 205 milioane de dolari.

Anul trecut, pretul mediu de vanzare a aurului produs de Eldorado la nivel mondial a fost de 1.581 dolari pe uncie (50,8 dolari pe gram), in crestere cu 29% fata de 2010.

Aurul se tranzactioneaza vineri pe piata spot la 1.680 dolari pe uncie (54 de dolari pe gram), in urcare cu 7% de la inceputul acestui an.

Eldorado Gold Corporation anticipeaza ca productia de la Certej va costa 400 dolari pe uncie (o uncie reprezinta 31,1 grame) si va necesita un capital de dezvoltare de 270 milioane de dolari si capital de sustinere de 60 milioane de dolari.

Eldorado a cumparat European Goldfields cu 2,4 miliarde de dolari, preluand astfel si 80% din actiunile Deva Gold, care dezvolta zacamantul aurifer de la Certej. Restul actiunilor Deva Gold sunt detinute de statul roman, prin Minvest Deva.

Grupul canadian estimeaza ca mina de la Certej va produce anual 130.000 uncii de (4,043 tone) de aur, respectiv 660.000 uncii (20,52 tone) de argint. Argintul extras anual ar valora aproximativ 21 milioane de dolari la cotatiile actuale.

Exploatarea va incepe in trimestrul al doilea al anului 2015 si va dura 12 ani.