Acasă Stirile zilei El este omul care a adus liniste in Ucraina!

El este omul care a adus liniste in Ucraina!

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

In ultima de timp, oligarhul ucrainean Rinat Ahmetov a reusit sa pastreze, cu prudenta, o pozitie neutra intre oficialii de la Kiev si separatistii din estul Ucrainei. „Dar cum lucrurile evolueaza rapid, este posibil ca magnatul otelului sa fie nevoit sa treaca in tabara uneia dintre parti”, scrie Financial Times intr-un amplu articol dedicat celui mai prosper om de afaceri din Ucraina.

In ultimele saptamani, noteaza cotidianul britanic, multi s-au intrebat de ce Ahmetov, „cel mai puternic om din Donetsk” s-a dovedit incapabil sa previna violentele care ameninta cu destramarea tarii.

Totusi, calmul a revenit marti la Mariupol, in sud-estul Ucrainei, dupa mai multe zile de violente sangeroase care au implicat prorusii si fortele ucrainene, in parte gratie implicarii miliardarului Rinat Ahmetov, omul puternic din aceasta regiune, relateaza AFP.

„Dupa revoltele din 9 mai, care s-au soldat cu sapte morti si 42 de raniti, populatia era inspaimantata, politia demoralizata. Erau multe jafuri in magazine, furturi de masini, haos si sentimentul unui vid de putere … trebuia reactionat”, povesteste Iuri Zincenko, in varsta de 39 de ani, directorul uzinei metalurgice Ilici, principalul angajator din regiune si una dintre cele mai prospere ale imperiului industrial al lui Rinat Ahmetov.

Conducerea uzinei Ilici a decis sa infiinteze o militie non-armata, recrutata din randul celor 30.000 de angajati ai sai, pentru a ajuta la restaurarea ordinii in acest oras portuar cu 500.000 de locuitori, situat pe litoralul Marii Azov.

Primul semn al unei ameliorari a situatiei este faptul ca barierele care au fost ridicate in oras de separatistii prorusi au disparut, au constatat jurnalistii AFP.

„Dupa acelasi model, vom forma patrule in alte orase din regiunea Donetk”, unde Rinat Ahmetov are uzine, asigura Zincenko.

Uzina Ilici a lui Ahmetov ajuta direct politia, furnizand in special carburant politistilor ale caror sedii au fost incendiate in timpul revoltelor.

„Rinat Ahmetov, miliardar, patronul unui mare imperiu format din mine de carbune, uzine metalurgice si centrale electrice nu s-a implicat cand separatistii au acaparat din mainile Kievului importante parti din estul Ucrainei”, constata Financial Times. Pe de alta parte insa, omul de afaceri a criticat, alaturi de politicienii de la Kiev, desfasurarea referendumurilor privind statutul regiunilor Donetsk si Lugansk.

Mai mult, Ahemtov a avut recent, la Kiev, o intrevedere cu seful diplomatiei germane, in incercarea de a organiza tratative intre guvernul Ucrainei si separatisti. Dar, pana in prezent, Ahmetov nu a reusit sa calmeze spiritele, ceea ce a trezit nedumerire privind intentiile reale ale marilor intreprinzari ucraineni.

Surse din anturajul apropiat al oligarhului afirma ca Ahmetov depune eforturi majore pentru a mentine integritatea teritoriala a tarii. „El nu vrea sa traiasca intr-o enclava suspecta cu un viitor incert”, a declarat pentru FT ziaristul Andrei Budiak.

Dar, comenteaza cotidianul economic, daca Ahemtov trece de partea separatistilor, el se va confrunta cu sanctiunile occidentale, punand in pericol numeroasele sale afaceri. In acelasi timp, daca busnissmanul va adopta pozitia Kievului, el risca sa piarda sustinerea regiunii sale si sa atraga furia Rusiei.

„Afacerile lui Ahmetov sunt orientate spre export. Prin urmare, el va intampina dificultati importante daca, de teama sanctiunilor, navele straine nu vor mai putea ancora in portul Mariupol”, a declarat Sergei Taruta, unul dintre consilierii omului de afaceri si, mai nou, guvernator al regiunii Donetsk.

Viitorul este nesigur pentru regiunile Donetk si Lugansk, unde se concentreaza o mare parte din imperiul industrial al lui Rinat Ahmetov. Cotidianul Vocea poporului al „Republicii Donetk” decretate de separatistii prorusi denunta „vampirii oligarhi” si cerea, in urma cu o saptamana, „sa se puna capat bantustanului oligarho-nazist” in Ucraina.

Rinat Ahmetov este presedintele clubului de fotbal Sahtior Donetk si are interese care merg de la siderurgie la energie, de la banci la asigurari. El reprezinta pentru multi ucraineni arhetipul acestor oligarhi care controleaza tara de 20 de ani si care s-au imbogatit rapid in conditii obscure in primii ani ai independentei.