Dinu Damaschin a murit la Curtea de Apel Bacău, unde se judeca recursul la arestarea sa.

Dinu Damaschin, arestat pentru proxenetism, cunoscut ca fiind „tatăl adoptiv” al Monicăi Gabor, a murit, vineri, la Curtea de Apel Bacău care rămăsese în pronunţare privind recursul făcut de el la prelungirea arestării preventive în dosarul în care era cercetat.

Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Bacău, Cătălin Şerban, a declarat că Dinu Damaschin a fost citat cu mandat cu aducere pentru soluţionarea unui recurs referitor la prelungirea mandatului de arestare preventivă a acestuia.

„S-a judecat cauza, a rămas în pronunţare, iar până când completul a deliberat lui Dinu Damaschin i s-a făcut rău”, a spus Şerban.

El a mai spus că la faţa locului au ajuns două ambulanţe, însă echipajele medicale nu l-au putut salva pe Damaschin, în jurul orei 14.15 fiind constatat decesul.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Bacău, Dinu Damaschin figura cu diverse afecţiuni medicale în evidenţele medicilor, el fiind transportat în repetate rânduri la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău.

„Dinu Damaschin a fost monitorizat în permanenţă de personalul nostru medical, al Inspectoratului, pe perioada cât a stat în arest. Ori de câte ori a fost nevoie, bărbatul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Narcisa Butnaru.

Potrivit sursei citate, Dinu Damaschin era consultat zilnic de către personalul medical al IPJ Bacău, având în vedere starea lui de sănătate.

Click pe aceeasi tema:  Fiul lui Stallone a fost gasit mort inconjurat de cutii de bere si mancare stricata

Narcisa Butnaru nu a precizat afecţiunile de care suferea Dinu Damaschin, întrucât aceste informaţii au caracter confidenţial.

Damaschin a stat singur în celulă pe perioada cât a fost în arestul IPJ Bacău.

Avocatul lui Dinu Damaschin, Petre Ivaşcu, a declarat pentru MEDIAFAX că acesta era în greva foamei din 22 decembrie, de când a fost reţinut şi dus în arestul Poliţiei Bacău.

În seara respectivă, Damaschin a anunţat că intră în greva foamei în semn de protest faţă de măsura arestării preventive. După 20 de zile de grevă, timp în care a fost monitorizat medical, analizele au ieşit mai bune decât cele de la momentul începerii protestului.

Deşi se afla de mai mult timp în greva foamei, Damaschin nu a făcut nicio cerere către instanţă pentru a fi eliberat din arest preventiv din motive medicale, au declarat surse judiciare.

Avocatul a mai spus că lui Dinu Damaschin i s-a făcut rău înainte ca instanţa să decidă în cazul recursului său formulat la prelungirea măsurii de arestare preventivă. La faţa locului a ajuns mai întâi o ambulanţă fără medic, apoi una cu medic, echipajul medical încercând, fără succes, resuscitarea acestuia.

Petru Ivaşcu a afirmat că a reuşit să vorbească doar câteva minute cu Dinu Damaschin, înainte de venirea instanţei în sala de judecată, acesta vorbind foarte greu şi fiind foarte slăbit.

Click pe aceeasi tema:  KAUFLAND angajeaza in intreaga tara! Vezi ce posturi ofera de la CASIERI, la DIRECTORI de magazin!

Avocatul a susţinut că, în opinia lui, Dinu Damaschin trebuia supravegheat constant şi foarte atent, în condiţiile în care starea sa de sănătate era vizibil înrăutăţită.

Potrivit DIICOT, Dan Constantin Damaschin (55 de ani), împreună cu Eugen Mihai Mereuţă (40 de ani) şi Claudiu Ciucă (35 de ani), „au recrutat prin înşelăciune, ameninţare şi violenţă, mai multe părţi vătămate, unele minore în scopul exploatării sexuale a acestora prin obligarea la practicarea prostituţiei”.

Activitatea infracţională se desfăşura în imobile situate în zone ultracentrale din Capitală, închiriate de către inculpaţi, unde victimele erau obligate să se prostitueze.

„Victimele erau alese cu predilecţie din familii cu posibilităţi financiare reduse şi erau atrase cu promisiuni de asigurare a unei cariere în modelling sau televiziune, inculpatul prezentându-se drept o persoană influentă în acest domeniu”, precizau anchetatorii.

Pentru a menţine controlul asupra victimelor, „inculpatul Damaschin Dan Constantin le supunea în mod constant unor acte de violenţă verbală şi fizică şi pretindea că are calitatea de preşedinte al unei organizaţii de apărare a drepturilor omului, pentru a le convinge cu privire la influenţa sa”.

Potrivit DIICOT, Dinu Damaschin era liderul gripării, fiind acuzat de recrutare prin înşelăciune, ameninţare şi violenţă a mai multor fete, unele minore, în scopul exploatării sexuale a acestora prin obligarea la practicarea prostituţiei.









spre