Una dintre expozitiile pe care orice bucurestean si orice turist trebuie sa o viziteze macar o data in viata este faimoasa “Closca cu puii de aur”.
Pastrat in expozitia “Tezaur Istoric” a Muzeului National de Istorie a Romaniei, Tezaurul de la Pietroasa face parte dintr-o categorie speciala de vestigii ale trecutului care, in egala masura, atrag atentia savantilor si fascineaza imaginatia profanilor.
Tezaurul de la Pietroasa, cunoscut si sub numele popular de “Closca cu puii de aur”, a fost descoperit in martie-aprilie 1837 de doi tarani in timp ce luau piatra de pe dealul Istrita (750 m).
Numele popular sub care este cunoscut Tezaurul de la Pietroasa, Closca cu pui”, a fost inspirat de formele stilizate – de pasari – avute de fibule.
Astfel, fibula mare ar fi fost “closca” iar celelalte patru fibule, doua mijlocii si doua mai mici – dintre care una s-a pierdut imediat dupa descoperire – ar fi fost “puii”.
Din tezaurul compus initial din 22 de piese, autoritatile au putut recupera doar 12, in greutate totala de aproape 19 kg.
Dintre acestea cinci sunt lucrate doar din aur: un platou mare, o cana (oenochoe), o patera cu decor in relief si o statueta in centru, un colan cu inscriptie si un colan simplu, iar sapte sunt impodobite si cu pietre pretioase: un colan, patru fibule si doua vase poligonale, unul octogonal si altul dodecagonal.
Cele zece piese pierdute au fost probabil trei colane, dintre care unul cu inscriptie, o cana asemanatoare cu cea pastrata (oenochoe), o patera simpla, nedecorata, o fibula mica, probabil pereche cu cea mai mica dintre cele pastrate, si doua perechi de bratari incrustate cu pietre.
Obiectele din care este compus Tezaurul de la Pietroasa se pot imparti in doua mari categorii: vase si podoabe. Asa cum sugereaza atat textele antice, cat si imaginile pastrate ale Antichitatii, vesela de metal reprezenta un accesoriu indispensabil al meselor festive, din aceeasi categorie alegandu-se si vasele din patrimoniul templelor.
Devenind partase la comuniunea banchetului sau a ceremoniilor religioase, vasele dobandeau valente noi si isi imbogateau implicit sfera semnificatiilor. La randul lor, pe langa valoare strict decorativa, podoabele puteau avea si una simbolica, de insemne de statut sau de afirmare a identitatii, adica a apartenentei la un anumit grup etnic si social.
Rupt in patru la putin timp dupa descoperire, platoul impresioneaza mai ales prin dimensiuni si masivitate, fiind lucrat din aur masiv, cu o greutate de peste 7,6 kg si un diametru de 56 cm.
Deteriorata la putin timp dupa descoperire, cana (oenochoe) a fost la randul sau reconstituita din mai multe fragmente.
Cu o inaltime de 37 cm, ea are o silueta zvelta, corpul ovoidal-alungit, fiind decorata cu canaluri paralele, larg ondulate si frunze de acant stilizate.
Patera – termen care desemneaza in spatiul de traditie greco-romana vasele folosite pentru turnarea libatiilor in timpul ceremoniilor – este un platou de dimensiuni mai mici, cu un diametru de 26 cm, lucrat din doua foi groase de aur, sudate cu multa maiestrie catre margine.
Partea exterioara a ramas neteda si nedecorata. Partea interioara are in schimb un ornament bogat, dispus in registre concentrice: o friza principala cu 16 personaje in diferite atitudini si spre centru una mai ingusta cu sase animale si un om.
In mijlocul paterei este montata o statueta, un personaj feminin cu un pahar in maini, asezat pe un tron impodobit cu un vrej de vita-de -vie, semn al belsugului.
Realizate din doua registre suprapuse, formate din cate opt si respectiv 12 panouri ce incadreaza fiecare cate o rozeta, vasele poligonale se disting si prin forma aparte a toartelor, compuse din doua pantere.
Aspectul de astazi al celor doua vase, rezultat al mai multor distrugeri si restaurari succesive, este insa inselator, vasele fiind initial gandite sa puna in valoare efectele cromatice ale combinatiei dintre stralucirea multicolora a pietrelor pretioase si cea a aurului.
