Acasă Sanatate Dat afară după ce o pacientă a murit arsă pe masa de...

Dat afară după ce o pacientă a murit arsă pe masa de oprație, medicul Mircea Beuran se întoarce la Spitalul Floreasca

Considerat unul dintre cei mai buni chirurgi din România, Mircea Beuran – care a fost demis din funcție în anul 2020, atunci când o pacientă pe care trebuia să o opereze a murit arsă pe masa de operație, a obținut în instanță repunerea în funcțiea de șef al Secției de Chirurgie, dar și alte beneficii financiare.

La începutul anului 2020, o pacientă care urma să fie operată de chirurgul Mircea Beuran a luat foc pe masa de operație din cauza medicilor rezidenți care au utilizat o cantitate mult mai mare de biocid decât ar fi fost nevoie, circa 300 de mililitri, în loc de 50 de mililitri.

Din fericire, anestezistul prezent la operație a ferit capul pacientei atunci când a auzit asistenta strigând “foc”, astfel că femeia nu a fost deconectată de la aparatul de oxigen, în timp ce agentul inhalator a fost oprit.

În ciuda faptului că incidentul se putea transforma într-o adevărată tragedie, femeia a suferit arsuri de gradul al II-lea, pe 40% din suprafața corpului,  fiind în stare gravă. La scurt timp, aceasta a pierdut lupta cu viața.

„Nu am fost în echipa operatorie de la început”

În timpul incendiului, Mircea Beuran se afla în drum spre sala de operații, intervenția chirurgicală survenind pe timpul nopții din cauza gravității stării de sănătate a pacientei medicului. În urma tragediei, medicul Mircea Beuran a fost acuzat de mai multe aspecte, cel care a cântărit cel mai mult fiind acela că a încălcat 10 dintre cele 33 de obligații contractuale pe care le avea.

„M-a sunat, fiind duminică dimineață, unul dintre colaboratorii mei că situația cu această bolnavă este așa cum v-am prezentat-o, iar eu i-am spus să intre urgent în sală că vin și eu – eu locuind în afara Bucureștiului. El, fiind medic primar, și-a făcut o echipă, a intrat.

Eu am plecat către spital. Eram în mașină, la vreo 5-6 minute de spital, când m-a sunat că au luat foc câmpurile operatorii ce acopereau această pacientă. Nu am fost în echipa operatorie de la bun început.

Acest lucru se poate dovedi cu ajutorul camerelor video de la intrarea în spital, din blocul operator, coroborate cu protocoalele de terapie intensivă, pentru că se notează toți timpii de la anestezie”, declara la acea vreme medicul.

Acesta a fost demis din funcție, urmând ca polițiștii de la Omoruri  să demareze o anchetă legată de problemele administrative care au condus la această nenorocire.

Chirurgul Mircea Beuran a contestat decizia demiterii sale la Tribunalul București, iar în prezent, un judecător a decis să anuleze acea decizie, obligând Spitalul Floreasca să-i plătească acestuia șase salarii, calculând perioada dintre demiterea medicului și momentul în care i-ar fi expirat contractual de muncă.

Mai mult, în urma deciziei instanței, chirurgul Mircea Beuran are dreptul să revină la șefia secției, acolo unde lucre de mai bine de 20 de ani, această decizie fiind executorie, potrivit Antena3.

„Admite în parte acţiunea. Anulează decizia nr. 1/06.01.2020 emisă de pârâtă şi art.1 alin.1 din Decizia nr. 23/07.01.2020 emisă de pârâtă , prin care s-a dispus revocarea reclamantului din funcţia de şef al Secţiei clinice Chirurgie generală III din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti, începând cu data de 07.01.2020.

Obligă pârâta la plata către reclamant a unei despăgubirii egale cu salariile indexate, majorate şi actualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data revocării 07.01.2020 şi până la data de 05.06.2020 , data încetării contractului de administrare în temeiul art.184 alin.1 lit. i din Legea 95/2006”, se arată în ședința minutei.