Acasă Stirile zilei Justitia Cumnatul premierului Ponta, RETINUT de DNA

Cumnatul premierului Ponta, RETINUT de DNA

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, care a fost adus la DNA Ploieşti marţi, la ora 11.40, a fost scos încătuşat din sediul instituţiei, miercuri dimineaţă, în jurul orei 4.30, după aproximativ 17 ore petrecute în sediul DNA Ploieşti, şi preluat de o dubă, fiind transportat în arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, de la Câmpina.

Alături de Iulian Herţanu, au fost scoase din DNA Ploieşti, în stare de reţinere, alte două persoane cercetate în dosar, una dintre acestea fiind omul de afaceri Vladimir Ciorbă, administrator şi asociat la trei firme, care fusese adus la sediul instituţiei cu aproximativ o jumătate de oră înaintea lui Herţanu.

Herţanu nu a făcut nicio declaraţie la ieşirea din sediul DNA Ploieşti.

Potrivit unor surse judiciare, procurorii anchetează în acest dosar o deturnare de fonduri europene de peste şapte milioane de lei şi fapte de evaziune fiscală în cuantum de 2,5 milioane lei, fapte comise în perioada 2011-2015.

În acest dosar, alături de Iulian Herţanu şi Vladimir Ciorbă, mai sunt vizaţi deputatul Sebastian Ghiță, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, şi fiul acestuia, deputatul PSD Vlad Cosma, toţi trei puşi sub control judiciar, precum şi fostul consilier judeţean Mihai Coman, reţinut, de asemenea, în cursul serii de marţi.

Toţi cei vizaţi în acest dosar privind fraudarea fondurilor europene au fost audiaţi, marţi, de către procurorii anticorupţie la sediul DNA Ploieşti.

Sursa: Mediafax