Acasă Stirile zilei Social CODUL GALBEN de VISCOL a fost prelungit! Vezi lista DRUMURILOR BLOCATE!

CODUL GALBEN de VISCOL a fost prelungit! Vezi lista DRUMURILOR BLOCATE!

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Administratia Nationala de Meteorologie a prelungit codul galben de viscol pentru Oltenia, Bacau si Vaslui, iar dupa ora 20.00 avertizarea va fi mentinuta pentru Muntenia si Dobrogea, pana la Galati si Vrancea.

„Va fi modificata atentionarea care expira la ora 14.00, pentru ca pe Oltenia nu se opreste, si atunci o prelungim pana la ora 20.00, la care se adauga Bacau si Vaslui, pentru ca va avea zapada, slaba, dar cu vant de 50-60 km/ora. Numai cantitatile de zapada nu impun cod, dar asociat cu vantul se impune cod galben”, a spus directorul ANM, Ion Sandu, la comandamentul de iarna convocat, sambata, la Guvern.

Dupa ora 20.00, Oltenia va fi scoasa de sub codul galben, dar Muntenia, Dobrogea, pana la Galati si Vrancea, vor fi sub aceasta atentionare.

„Vom vedea daca vom continua si cu Bacau si Vaslui”, a adaugat directorul ANM.

El a precizat ca nu se impune codul portocaliu pentru Buzau si Vrancea, deoarece vantul nu a crescut in intesitate pana la 70 km/ora.

Circulatie INTRERUPTA pe mai multe drumuri nationale

Potrivit datelor centralizate vineri la 21.30, sunt inchise pe anumite tronsoane DN22 Ramnicu Sarat – Baile (judetul Buzau), DN23A Gologanu – Focsani(Vrancea), DN23B Maicanesti – Ciorasti (Vrancea), DN2N Bogza – Dumbraveni (Vrancea), DN11A Barlad (Vaslui) – Podul Turcului (Bacau) – Adjud (Vrancea), DN24D Barlad (Vaslui) – Tulucesti (Galati), DN26 Murgeni (Vaslui) – limita judetul Galati, DE581 Tecuci (Galati) – Tisita (Vrancea), DN25A Fundeni (Galati ) – Focsani (Vrancea), DN2 Tisita – Adjud (Vrancea), DN23 Focsani – Nanesti (Vrancea), DN24 Tisita (Vrancea) – limita cu judetul Galati, DN2L Tisita – Panciu (Vrancea), DN24A Murgeni – Husi (Vaslui), DN24 Barlad – Crasna (Vaslui), DN2F Vaslui – limita cu judetul Bacau, DN 24B Husi – Albita (Vaslui) si DN 2M Focsani – Odobesti (Vrancea).

Tot din cauza conditiilor meteo nefavorabile, traficul greu este restrictionat pe mai multe drumuri din Moldova. Astfel, autovehiculele cu masa totala maxima autorizata mai mare de 7,5 tone nu au voie sa circule pe DN2 Obrejita – Tisita (judetul Vrancea), DN23 Nanesti – Maicanesti (Vrancea) si DN28A Pascani – Motca (Iasi).

De asemenea, pe DN24 Barlad – Iasi, DN24A Barlad – Murgeni (judetul Vaslui), DN24B Crasna – Albita (Vaslui) si DN28 Tomesti (Iasi) – Albita (Vaslui), este restrictionata circulatia autovehiculelor mai mari de 3,5 tone.

Sursa: mediafax.ro