Biroul Executiv al PNL a decis, joi, cu unanimitate de voturi, sa-l propuna pe Nicolae Ciuca pentru functia de premier, potrivit unor surse liberale. Gheorghe Flutur a precizat ca votul pentru Ciuca a fost unanim si ca propunerea a fost a lui Citu.
Rares Bogdan a precizat ca in urmatoarele 4 zile trebuie finalizate negocierile si ca la 16:00 este programata intalnire cu PSD, la care va prticipa si Nicolae Ciuca, urmand sa fie discutata impartirea ministerelor.
”Din multiple motive ce tin de rigurozitate, cunoasterea statului roman, de momentul actual si datorita capacitatii sale manageriale pe care a reusit sa si-o demonstreze ca Sef de stat Major al Armatei Romane”, a explicat Rares Bogdan ratiunile desemnarii lui Ciuca de catre PNL.
La randul sau, Gheorghe Flutur a explicat cA renuntarea la nominalizarea presedintelui partidului ca premier demonstreaza capacitatea partidului de a intelege ca mai importanta e tara decat un om.
”Eu cred ca trebuie observat inclusiv la presedintele Florin Citu aceasta atitudine pragmatica si sincera de a merge mai departe”, a afirmat el.