Acasă Stirile zilei Cine „joaca” in hora RUSIEI: ADVERSARII si ALIATII lui Vladimir Putin!

Cine „joaca” in hora RUSIEI: ADVERSARII si ALIATII lui Vladimir Putin!

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

SUA si NATO, amenintari sau adversari pentru Rusia? Noua doctrina militara a lui Putin va desemna aceste detalii luna viitoare, tinand cont si de criza din Ucraina care a tensionat relatiile Moscovei cu Occidentul.

Actuala doctrina mentioneaza doar extinderea NATO, desfasurarea de trupe in statele invecinate, destabilizarea anumitor tari si instalarea unor sisteme de aparare antiracheta ca „pericole militare externe”. Insa noua doctrina, care ar urma sa fie anuntata luna viitoare, va desemna explicit Statele Unite si NATO drept amenintari sau adversari, au declarat persoane informate in legatura cu acest document.

Potrivit unor diplomati si analisti rusi, Moscova spera in acelasi timp sa consolideze Organizatia de Cooperare de la Shanghai, infiintata deChina, Rusia, Kazahstan, Kirgizstan si Tadjikistan in 1996, pentru a deveni o alianta de securitate mai importanta.

Autoritatile ruse au anuntat in septembrie, cu doua zile inainte de deschiderea summitului Aliantei din Tara Galilor, ca pana la sfarsitul anului isi vor adapta „doctrina militara”, care dateaza din 2010, pentru a lua in calcul aparitia unor noi amenintari, printre care si consolidarea prezentei NATO la frontierele Rusiei.

Criza din Ucraina a alimentat temerile Moscovei privind incalcarea Actului NATO-Rusia, in care Alianta Nord-Atlantica promitea sa nu creeze baze permanente in apropierea frontierelor ruse. In plus, desi NATO nu intentioneaza sa integreze Ucraina si Georgia, statele membre considera ca este imposibil din punct de vedere politic sa excluda explicit aderarea lor.

Presedintele rus Vladimir Putin nu isi face iluzii ca situatia se va detensiona. Viitorul presedinte american va fi aproape sigur mai ferm fata de Rusia decat Barack Obama, care a sosit la Casa Alba cu speranta unei „resetari” a relatiilor cu Moscova, comenteaza Financial Times.

„Aceste lucruri forteaza Rusia sa se indrepte in alta directie – catre China si Iran”, apreciaza Cliff Kupchan, presedintele companiei de consultanta Eurasia Group.

Moscova a inceput deja sa arate Aliantei Nord-Atlantice ce inseamna acest lucru. Aviatia militara rusa a testat reactia fortelor aeriene ale statelor NATO tot mai frecvent in ultima perioada, determinand trimiterea avioanelor de vanatoare pentru a intercepta aeronavele ruse.

Sursa: mediafax.ro