Cercetarile de mai tarziu si studiile minutioase asupra craniului efectuate de catre specialistii de la British Museum i-au dus pe acestia din urma la concluzia ca povestea lui Mitchell-Hedges era fictiune si ca exploratorul a intrat in posesia craniului – fara a se sti prin ce metode – abia in 1943. Unii sceptici afirma ca toata povestea descoperirii craniului este doar o inscenare facuta de cercetatorul Mitchell-Hedges, deoarece a vrut sa-i faca o bucurie fiicei sale adoptive, care, de fapt, in ziua descoperirii implinea 17 ani.
La lumina, acest craniu pare sa-si schimbe culoarea, cateodata se abureste usor, existand chiar momente cand in interiorul sau pot fi vazute imagini stilizate de munti si temple. Craniul a ramas mostenire fiicei lui Mitchell-Hedges, Anna, care a sustinut in continuare versiunea tatalui sau si, dupa ce s-a stabilit in Canada, a efectuat mai multe turnee in care incerca sa-i convinga atat pe oamenii de stiinta, cat si pe cei de rand ca intr-adevar acesta a fost descoperit in 1924, in vechiul templu mayas, si ca detine puteri miraculoase.
Realizarea de catre oameni a craniului descoperit de Mitchell-Hedges este imposibila