CCR a explicat, miercuri, ca a declarat neconstitutionala intreaga Ordonanta de Urgenta 34/2020, nu doar articolele referitoare la amenzile date in perioada starii de urgenta, si sustine ca chiar si decretele prin care Klaus Iohannis a declarat starea de urgenta au fost ”cu depasirea cadrului legal”. Mai mult chiar, CCR sustine ca Parlamentul trebuia sa conteste decretul Presedintelui.
”CCR a constatat ca Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.34/2020 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.1/1999 privind regimul starii de asediu si regimul starii de urgenta este neconstitutionala, in ansamblul sau.
- Din analiza cadrului normativ constitutional si legal, Curtea a constatat ca, in domeniul instituirii starii de urgenta, autoritatile statului exercita competente partajate: Parlamentul are competenta de legiferare, prin lege organica, a regimului starii de urgenta, in vreme ce Presedintele are atributia constitutionala de a institui starea de urgenta si de a pune in executare dispozitiile legale ale regimului starii de urgenta, astfel cum acestea au fost stabilite de legiuitor.
Legea organica, transpunand art.93 din Constitutie, da in competenta Presedintelui instituirea, prin decret prezidential, a starii de urgenta, care presupune inclusiv stabilirea masurilor concrete de prima urgenta care urmeaza a fi luate si identificarea drepturilor si libertatilor fundamentale al caror exercitiu va fi restrans.
Decretul Presedintelui nu este decat un act administrativ normativ, deci un act de reglementare secundara, care pune in executare un act de reglementare primara.
Restrangerea exercitiului unor drepturi nu se realizeaza prin decretul Presedintelui, dispozitiile art.14 lit.d) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.1/1999 constituind norma prin care legiuitorul primar abiliteaza autoritatea administrativa (Presedintele Romaniei) sa dispuna executarea legii, respectiv a dispozitiilor art.4 din acelasi act normativ care prevad expres posibilitatea restrangerii exercitiului drepturilor fundamentale. in speta, Presedintele, actionand in limitele competentelor sale legale, a identificat drepturile si libertatile al caror exercitiu urma sa fie restrans.
In schimb, masurile pe care Presedintele le-a apreciat drept ”de prima urgenta cu aplicabilitate directa” (achizitionarea directa de bunuri de catre autoritatile publice, suspendarea din functiile de conducere a unor functionari publici, neinceperea cursului prescriptiilor si termenelor de decadere, suspendarea prescriptiilor si termenelor de decadere, suspendarea de plin drept a cauzelor civile si penale, intreruperea termenele de exercitare a cailor de atac etc.) constituie, in mod expres sau implicit, derogari de la legislatia in vigoare la momentul instituirii starii de urgenta. Presedintele a dispus, pe de o parte, suspendarea sau neaplicarea unor dispozitii legale, sau, pe de alta parte, modificarea si completarea unor legi, dispozitiile sale avand impact asupra unor drepturi si libertati fundamentale (dreptul la munca, libertatea economica, accesul liber la justitie etc.). Curtea a observat ca modul in care Presedintele si-a exercitat atributia legala, cu depasirea cadrului legal, nu este consecinta vreunui viciu de neconstitutionalitate a actului normativ de reglementare primara in virtutea si in limitele caruia autoritatea publica era abilitata sa actioneze.
Avand in vedere, insa, natura juridica a decretului Presedintelui de act administrativ normativ supus incuviintarii Parlamentului, Curtea a constatat ca forul legiuitor avea obligatia de a-l supune controlului parlamentar, iar prin hotararea adoptata sa sanctioneze exercitarea ultra vires a competentelor legale de catre Presedintele Romaniei, doar o atare hotarare fiind susceptibila de contestare la Curtea Constitutionala, in baza art.146 lit.l) din Constitutie”, se arata in comunicatul CCR.
