In ziua de 6 august 1945, la trei luni de la capitularea neconditionata a Germaniei lui Hitler, Statele Unite porneau asaltul final pentru infrangerea ultimului inamic: Japonia. In acea zi, la 8,15 ora locala, un bombardier american B-29 lanseaza asupra orasului Hiroshima bomba supranumita Little Boy, cu o putere de 15 kilotone.
Ultimatum
Aparitia avionului n-a speculat factorul surprindere. Dimpotriva, aliatii au procedat „fair play” cu inamicul, trimitandu-i la 26 iulie 1945 un ultimatum, conceput la conferinta de la Potsdam. Ultimatumul fusese redactat de Truman, Atlee si Jiang Jieshi, aprobat in secret si de Stalin. Textul era simplu, dar categoric:
„Somam guvernul sa ordone capitularea neconditionata a tuturor fortelor armate si sa ofere garantiile necesare ca actioneaza cu buna credinta. In caz contrar, intreaga Japonie va fi transformata in ruine.”
Este putin probabil ca cineva si-ar fi inchipuit ca Japonia va ceda la asemenea provocare, cu atat mai mult, cu cat informatiile pe care le-ar fi putut avea despre nimicitoarea arma secreta nu puteau fi decat foarte vagi. Japonia n-a reactionat.
Ca urmare, 11 zile mai tarziu, la ora 7,30 ora locala, in orasul Hiroshima a sunat alarma aeriana. Orasul nu prea cunoscuse bombardamente in timpul razboiului, iar populatia s-a indreptat relativ calma spre adaposturi, ca la un exercitiu de rutina.
Dezastrul
La putin dupa ora 8,00, deasupra orasului a aparut un bombardier B-29, singur. Cine a trait anii razboiului, stie ca bombardamentele nu erau opera unui avion izolat. Nici faptul ca, de la o oarecare distanta, mai zburau inca doua bombardiere identice, nu spunea mare lucru. Rolul lor nu era de a bombarda. Era sa repereze si sa inregistreze efectele primului bombardament atomic din lume. Toate trei se gaseau la 9.000 metri inaltime – foarte mare pentru acele timpuri.
Pentru comparatie, putem retine ca bombardamentele asupra Romaniei se faceau de la o inaltime de 4.000 – 4.500 metri, suficienta pentru a nu se gasi in campul de actiune al artelieriei antiaeriene.
Lansata in cadere libera de la cei 9.000 metri, bomba a explodat la o inaltime de 600 metri, conform calculelor, deasupra centrului orasului. Efectul a fost apocaliptic, orasul fiind practic ras de pe suprafata pamantului.
Peste 75.000 persoane au murit pe loc, alte 50.000 in zilele care au urmat si inca circa 125.000 in perioada urmatoare, indeosebi ca rezultat al radiatiilor. Numarul exact al victimelor nu s-a identificat nici pana astazi, dar se stie ca, din cele 90.000 de cladiri au fost total distruse 62.000, iar pe o raza de 500 metri de sub locul exploziie, n-a ramas nici o fiinta vie.
Nagasaki
La Tokio, nu s-a produs imediat deruta. Nici comandatii militari, nici chiar imparatul nu erau convinsi ca informatiile care sosesc din abundenta, sunt corecte. Cand informatiile se confirma, apare spaima, dar nu descurajarea. Dimpotriva, armata hotaraste sa-si stranga randurile si sa-si intensifice atacturile in Oceanul Pacific.
A urmat cea de a doua bomba a carei victima cadea orasul Nagasaki. De randul acesta, a aparut deruta. Imparatul insusi si-a dat seama ca trebuie sa ia in serios ultimatulul de la Potsdam, conform caruia „intreaga Japonie va fi transformata in ruine”.
Nici el nici generalii nu stiau insa ca aliatii nu avusesera dectat doua bombe atomice. N-o aveau si pe a treia.
In seara de 9 august, pemierul Suzuki convoaca Conferinta Nationala, cu acordul imparatului, in adapostul antiaerian din Palat, aflat la 15 metri sub pamant.
Hotararea imperiala nu poate fi comentata
Atunci s-a pus pentru prima oara problema de a raspunde ultimatumului, cu alte cuvinte de a capitula. Membrii guvernului au sovait, generalii s-au impotrivit si, pana noaptea tarziu, nu s-a luat nici o hotarare.
Hotararea, prin care nu s-a luat o decizie , a fost comunicata imparatului Hirohito, care a taiat nodul godian in termeni simpli:
„Continuarea razboiului ar insemna distrugerea natiunii.”
Cu aceste cuvinte, s-a incheiat ultimul capitol al celui de al doilea razboi mondial.
Desi parerile erau impartite, desi sentimentele japoneze fata de patrie sunt greu de explicat, hotararea impartatului nu putea fi si nu poate fi comentata.
Singura replica au dat-o cativa generali, care fara sa conteste hotararea imperiala, au acceptat-o exprimandu-si durerea prin gestul de harakiri, implinit chiar in salile palatului.