Avertisment dur al Rusiei pentru Romania: „Deveselu va costa anumite contramasuri”! Trebuie sa balansam situatia!

Ambasadorul Rusiei in Romania, Oleg Malginov, aflat la final de mandat, a declarat ca este gresita formularea ca „Rusia se apropie de NATO”, situatia fiind inversa.

El a precizat, intr-un interviu citat de News.ro, ca toata lumea stia care sunt ingrijorarile inca de la momentul la care s-a discutat despre realizarea scutului antiracheta.

„Sunt sigur ca oamenii seriosi de aici inteleg ca acest gen de dezvoltare a unui sistem strategic va ‘costa’ anumite contramasuri”, spune diplomatul rus.

Malginov spune ca, atunci cand a venit la Bucuresti, scopul sau a fost sa puna pe primul loc cooperarea, pe baze economice, culturale, umanitare, politice, si pe aceste baze sa se dezvolte o cooperare coerenta intre cele doua tari, la care sa fie adaugate si chestiunile sensibile: istorice, politici practice, strategice si asa mai departe.

„Nu am reusit sa schimbam aceste lucruri si aceasta ramane o sarcina de indeplinit pentru succesorul meu si politicienii din ambele tari”, adauga diplomatul. El spune ca foarte complicat a fost ca in ultimii doi ani si jumatate sa nu se produca degradarea completa a relatiilor bilaterale.

„A existat pericolul ca s-ar putea opri tot. Pentru ca de exemplu aici, sunt ambasador in Romania, a existat un grup destul de mare de oameni influenti care au incercat sa impuna taierea completa a relatiilor dintre Romania si Federatia Rusa. A fost complicat, dar am reusit sa pastram anumite canale de comunicare. Avem relatii intre ministerele noastre de externe, avem relatii intre organizatii ale societatii civile, intre universitati, intre comunitatile stiintifice si asa mai departe. Aceste canale de comunicare si aceasta structura a relatiilor ramane si sper ca va ramane si in viitor. De asemenea, complicata a fost si perceptia mea personala. La inceput am avut foarte multi parteneri, sa spun oameni care considerau pot deveni partenerii mei, ai nostri (n.r. ai Rusiei) si asa mai departe. Dar cand au venit vremurile grele, o parte dintre ei au disparut”, afirma ambasadorul Rusiei.

Oleg Malginov subliniaza ca, atunci cand relatiile dintre Romania, Uniunea Europeana si Federatia Rusa au fost puse in pericol, cei care isi spuneau parteneri ai Federatiei Ruse au disparut brusc: „Si-au schimbat parerile, au inceput sa spuna nu, din primul moment am crezut altceva etc”.

Click pe aceeasi tema:  Handbal masculin: Romania infranta de Belarus, 31 la 25, in preliminariile Campionatului European!

El precizeaza ca, pe de alta parte, ”oamenii care sunt critici, dar sunt seriosi, foarte inteligenti, au ramas parteneri, in sensul bun, diplomatic al cuvantului”.

”Nu inseamna ca sunt de acord cu noi, dar spun si fac astfel incat relatiile sa fie pastrate. In vremuri grele diplomatia este instrumentul cu ajutorul caruia se pastreaza relatiile. Asta arata adevarata valoare a oamenilor, lucru ceva foarte complicat. Un alt lucru dificil a fost sa lucrez cu un numar variat de oameni. Sunt un om batran, dar impresia mea este ca in profesia mea si in profesii apropiate de diplomatie, sunt prea multi neprofesionisti, oameni care nu inteleg ce este diplomatia. Si sa lucrez cu neprofesionisti este destul de complicat, indiferent ca vorbesc despre romani sau o parte dintre colegii mei straini, din alte ambasade”, adauga ambasadorul.

Diplomatul mai arata ca il ultimii ani ”s-au pierdut oportunitati” in relatiile bilaterale. ”Lucrez aici, de aceea privesc situatia din punctul de vedere al Bucurestiului. Am fi putut face mai mult. Eu am incercat sa imbunatatesc aceste relatii si am spus de la inceput ca trebuie sa ne dezvoltam pe baze economice. Un lucru important a fost deschiderea Centrului Cultural Rus la Bucuresti, care chiar a devenit un element important al vietii culturale din capitala”, adauga el.

In ceea ce priveste Marea Neagra si Alianta Nord-Atlantica, Oleg Malginov declara: ”Citesc despre faptul ca Rusia se apropie de NATO, dar acest lucru este gresit. NATO se muta inspre Federatia Rusa. Acum 30 de ani era doar un stat NATO la Marea Neagra, Turcia. Acum sunt 3 state NATO si URSS nu mai exista. Se schimba…”.

”Nu pun la indoiala deciziile suverane ale statelor. Spun doar ca ‘Rusia se apropie de NATO’ este putin gresit din punct de vedere geografic. Rusia este stabila, NATO se muta. Aceasta este problema”, subliniaza ambasadorul rus.

El mentioneaza ca autoritatile din Romania au luat decizia sa intre in NATO si Rusia a discutat cu SUA despre problemele care pot sa apara din cauza dezvoltarii acestui scut.

Click pe aceeasi tema:  Vasile Blaga este la pamant! Procurorii au cerut arestarea preventiva a ginerelui sau

”S-a discutat inainte. Apoi autoritatile din Romania au decis sa fie facut in Deveselu si discutiile au fost foarte active la acea vreme, toata lumea stia care sunt ingrijorarile, ca trebuie sa ajungem la o intelegere altfel, anumiti pasi vor fi facuti ca sa contrabalansam aceasta violare a echitatii dintre tari”, avertizeaza Malginov.

”Cand am venit aici in 2012 una dintre primele intrebari a fost, ok, ne-am decis sa facem scutul la Deveselu, care vor fi reactiile? Chiar si in presa, opinia publica din Romania a inteles ca vor fi reactii, pentru ca ma intrebau pe mine care vor fi acestea. Deci, in cele din urma, baza a fost construita, a devenit operationala si s-a spus ca va fi o reactie. Si ca va fi facuta de militarii care stiu cum si ce trebuie facut. A fost un raspuns transparent si discret al presedintelui, care spunea ca da, am avertizat acum 15 ani ca vom lua anumite contramasuri. Nu a fost o amenintare. Nu stiu de ce, dar sunt sigur ca oamenii seriosi de aici inteleg ca acest gen de dezvoltare a unui sistem strategic va «costa» anumite contramasuri. Si am discutat chiar cu o parte dintre militari, neoficial, ca poate aceasta este o decizie informala ca Romania nu a vrut sa fie doar un ‘consumator’ de securitate, ci si un contribuabil la securitatea NATO. Si cum putea sa contribuie? Bani, nu sunt prea multi, arme, nu sunt prea multe, deci, cu ajutorul teritoriului. Aceasta a fost contributia. Luati teritoriul, oamenii inca mai locuiesc acolo, dar trebuie ceva sacrificat”, explica diplomatul rus.

Intrebat despre masurile care vor fi luate de Rusia, ambasadorul declara: ”Nu stiu, nu sunt un specialist in masurile impotriva unui scut antiracheta, dar presedintele a spus ca anumite masuri vor fi dezvoltate, dar suntem in continuare deschisi discutiilor cu NATO si SUA. Pentru ca Deveselu este doar un element al unui sistem mai mare si acum multi oameni, politicieni chiar si de aici din Romania, spun ca acesta nu este indreptat impotriva Rusiei, dar este. Trebuie sa facem ceva sa balansam situatia”.

spre