Medicul Casei Albe a anuntat, miercuri, ca nu a constatat niciun efect secundar la Donald Trump in cursul tratamentului de doua saptamani cu hidroxiclorochina pe care președintele american a decis sa il ia cu caracter preventiv impotriva coronavirusului.
„Presedintele a terminat acest tratament in deplina siguranta si fara efecte secundare”, a precizat doctorul Sean Conley intr-un comunicat privind starea sanatatii presedintelui.
„Continua sa fie supus regulat la teste COVID-19 si pana in prezent rezultatele au fost negative”, a adaugat el.
Utilizata de multa vreme contra paludismului, hidroxiclorochina, a carei eficienta impotriva COVID-19 nu a fost demonstrata riguros niciodata, a starnit controverse, transmite Agerpres.
De mai multe luni, Donald Trump s-a aratat entuziasmat in privinta efectelor posibile ale acesteia. „Cred ca asta ar putea schimba situatia. Sau poate ca nu”, a declarat el in martie.
in scurta sa trecere in revista, Sean Conley a precizat ca Donald Trump, in varsta de 73 de ani, are o inaltime de 1,90 metri, cantareste 110 kilograme si un ritm cardiac de 63 de batai pe minut.
„Datele ne arata ca presedintele este sanatos”, a subliniat medicul, precizand ca Donald Trump este la zi cu toate vaccinurile.