Cele 13 grupe de copii şi juniori ale fostului mare jucător Gică Popescu vor rămâne fără autobuzul cu care se deplasau la competiţii. Vehiculul este scos la licitaţie de ANAF, alături de alte trei bunuri, în contul unor datorii vechi la stat.
„Şcoala Gică Popescu” a avut parte de o mulţime de necazuri în ultimii ani. Mai întâi a fost diferendul cu Dunărea Galaţi, care a fost la un pas de a duce la dezafilierea şcolii. În 2010, FRF nu a mai programat nicio grupă de juniori a fostului internaţional, pentru neplata unei datorii de 300.000 de euro către gruparea gălăţeană. „Acel diferend l-am rezolvat. Am căzut de acord asupra unei reeşalonări, iar de curând s-a stins toată datoria”, explică Paul Răducanu, managerul „Şcolii Gică Popescu”.
A doua problemă: fiscul a interpretat într-un mod propriu un contract mai vechi de sponsorizare cu Gillette. „Au considerat că este un contract economic, nu de sponsorizare, deci ar fi trebuit să plătească impozit pe profit şi TVA”, explică expertul contabil Marin Burada. După o lungă luptă în justiţie, „Şcoala Gică Popescu” a avut câştig de cauză.
Jumătate sunt dobânzi şi penalităţi
A treia problemă a dus la sechestrul pus acum de ANAF asupra unor bunuri. Speţa este legată de o sumă restantă la bugetul de stat de aproape 100.000 de euro, rezultată din neplata impozitului pe profit rezultat din transferul unor jucători (jumătate din suma imputată reprezintă dobânzi şi penalităţi!!). În contul acestei datorii, ANAF a pus sechestru pe patru bunuri, pe care le scoate la licitaţie pe 9 aprilie 2012. „Cred că nu se va ajunge până acolo şi între timp vom regla şi această problemă. Pentru mine important cu adevărat este că am peste 300 de copii în şcoala de fotbal şi că şaisprezece dintre ei sunt la loturile naţionale de juniori”, a mai spus Paul Răducanu.
„Ştiu despre ce este vorba, dar nu este treaba mea. Vă rog să luaţi legătura cu managerul şcolii, Paul Răducanu”, Gică Popescu