Motivele pentru care dacii si-au ales ca totem lupul si nu un alt animal, de pilda pe cel mai puternic dintre ele, ursul, sunt sprijinite de un bogat material etnografic si folcloric. Toate animalele salbatice, indiferent de marimea, puterea si cruzimea lor in stare de salbaticie, pot fi imblanzite, dresate si aduse pentru a fi vazute sub cupola circului. Exista o exceptie, lupul, care prefera sa moara de foame sau in lupta pentru castigarea prazii decat sa renunte la libertate pentru a trece prin cercul de foc sau sa faca alte exhibitii ca sa rada si sa se minuneze spectatorii.
Aceasta vietate, prototip al razboinicului innascut si model de demnitate, a fost personificata si aleasa totem de catre stramosii autohtoni ai romanilor, geto-dacii. Ca luptatori impotriva dusmanilor, ei doreau sa semene si sa se comporte ca divinitatea lup pe care o invocau in lupta (vezi stindardul dacic) si in alte imprejurari.
Mircea Eliade, relatand informatia lasata de Strabon conform careia dacii se numeau dáoi, traditia consemnata de Hesychius ca dáos era numele frigian al lupului si ca din radacina indo-europeana dhau (a strange, a sugruma) au derivat Dáousdava (orasul sau cetatea lupilor) numele unui oras in Moesia Inferior din sudul Dunarii, numele zeului trac al razboiului, Kandáon, zeul Daunus etc., aprecia ca dacii se numeau ei insisi lupi, cei care sunt asemenea lupilor (Eliade Mircea, De la Zalmoxis la Genghis-Han, Bucuresti, Editura stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1980, p. 31). La randul sau, Nicolae Iorga accepta interpretarea paleolingvistului W. Tomaschek, care punea in legatura numele daci cu dava, si a tradus etnonimul stramosilor nostri cu locuitori ai davaelor (Iorga N., Histoire des Roumains, I, Bucuresti, 1937, apud M. Eliade, op. cit., p. 21).
Un obicei care atesta suprapunerea sarbatorii crestine a Apostolului Andrei peste presupusul An Nou dacic este Bocetul Andreiului, atestat la romanii din Transnistria. Fetele confectionau papusi din carpe, numite Andreiu, substitut al anului vechi care moare pentru a renaste, le asezau pe lavita (pat) si le jeleau ca pe un mort in noaptea de 29/30 noiembrie. O alta practica de rit funerar efectuat in noaptea de Ovidenie sau de Santandrei era privegherea de catre femeile moldovence de dincoace de Prut a unei lumanari lungi, facuta colac, precum Masura sau Statul Mortului, aprinsa astazi la inmormantarea oamenilor din mai multe zone etnografice.
Asemanator Revelionului, in noaptea de Santandrei abundau practicile magice de aflare a ursitei. Fata de maritat prepara o turtita subtire din faina de grau, foarte sarata, numita Turtuca de Andrei, o cocea pe plita sobei si o manca inainte de culcare. Baiatul care venea in vis sa-i aduca apa pentru potolirea setei urma sa o ceara de nevasta in cursul anului. Unele fete, cand soseau acasa de la Pazitul Usturoiului, puneau intr-un cocolos de aluat cate un catel de usturoi. Dupa cum incoltea si crestea usturoiul semanat, se faceau apoi pronosticurile matrimoniale.
In noaptea de Ovidenie sau de Santandrei batranii noroceau anul, adica observau cu atentie cerul instelat pentru a face previziuni meteorologice. Obiceiul de a semana in noaptea de Santandrei grau intr-o oala de pamant pentru a interpreta dupa numarul semintelor rasarite rodnicia ogoarelor in noul an este inca viu in satele romanesti. Acum se taiau crengute de la diferiti pomi fructiferi si se puneau in apa la temperatura camerei pentru a aprecia, dupa cum inverzeau si infloreau, rodul pomilor din livezi. Crengutele inflorite erau folosite apoi de copii, ca sorcova, la Anul Nou.
Lupul, ca oricare alta divinitate, poate ajuta si pedepsi credinciosii. Se spune ca numai el vede si sfasie dracii la Boboteaza, ca sperie sau alunga bolile copiilor. in Platforma Luncani, in imediata apropiere a cetatilor dacice din Muntii Orastiei, primul alaptat al copilului se facea printr-un aparat confectionat dintr-o falca si o piele de lup, numit gura de lup. Pe arii relativ extinse copiii grav bolnavi, dupa ce erau supusi unor practici magice, erau numiti Lupu, vietate de care sa se sperie moartea.
Parintii Bisericii crestine dorind sa inlature din constinta credinciosilor vechile traditii pagane, au suprapus ziua de praznic a Sfantului Andrei peste o sarbatoare mult mai veche, geto-daca, legata de cultul lupului. Populatia a asimilat sfantul crestin, propovaduitorul crestinismului in tinuturile de la Dunarea de Jos, dar i-au pus in spate si unele din atributiile zeului uzurpat. Numit in calendarul popular Sf. Andrei, Santandrei, Mos Andrei, Andreiu de Iarna, acesta devine in calendarul popular patron al lupilor, un sfant-mos care moare si renaste in perioada de celebrare a Anul Nou dacic, precum Mos Craciun la Anul Nou contemporan si Baba Dochia la Anul Nou agrar, scrie cunoastelumea.
