Acasă Stirile zilei A murit Regina Ana! Principesa va fi inmormantata la Curtea de Arges!...

A murit Regina Ana! Principesa va fi inmormantata la Curtea de Arges! Doliu National pe 13 august!

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Majestatea Sa Regina Ana a Romaniei, sotia Regelui Mihai I al Romaniei, a murit la varsta de 92 de ani, la Spitalul din Morges, in Elvetia, a anuntat Casa Regala printr-un comunicat. Conform acestuia, inmormantarea va avea loc la Curtea de Arges, dupa ce trupul neinsufletit al Reginei va fi depus o zi la Castelul Peles, apoi la Palatul Regal din Bucuresti.

Executivul ia in considerare sa adopte o hotarare de guvern pentru declararea zilei de 13 august zi de doliu național, ca urmare a decesului Reginei Ana a Romaniei, a declarat luni, pentru Agerpres, purtatorul de cuvant al Guvernului, Liviu Iolu.

„Majestatea Sa Regina Ana a Romaniei a incetat din viata, luni, 1 august 2016, la ora 13.45, la Spitalul din Morges, in Elvetia.

La capataiul Reginei au stat, pana in ultima clipa, Altetele Lor Regale Principesa Mostenitoare Margareta si Principele Radu, Principesa Elena, Principesa Sofia si Principesa Maria. Majestatea Sa Regele Mihai a venit la spital, alaturi de Regina, in fiecare zi din ultima saptamana. Cu o zi inainte, Regina Ana a primit ultimele sacramente de la parintele titular al Parohiei Catolice din orasul Morges.

Conform cu traditia Funeraliilor Regale din tara noastra, corpul neinsufletit al Reginei Ana va fi depus pentru o zi in Holul de Onoare al Castelului Peles, iar apoi pentru o zi in Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei. inmormantarea va avea loc la Curtea de Arges, in Noua Catedrala Arhiepiscopala si Regala.

Ultimele Funeralii Regale din tara noastra au avut loc la 24 iulie 1938, cand Regina Maria a fost condusa pe ultimul drum. La dorinta Majestatii Sale Regelui Mihai I, funeraliile Reginei Ana vor respecta traditia inaintaselor Majestatii Sale.

Familia Regala anunta mare doliu pentru primele 7 zile de la inmormantare si doliu timp de 40 de zile.

Incepand de marti, carti de condoleante vor fi deschise simultan la Castelul Peles, la Palatul Regal din Calea Victoriei si la Palatul Elisabeta. Ele vor fi la dispozitia publicului timp de 40 de zile de la data decesului. Condoleantele pot fi transmise online la adresa http://www.familiaregala.ro/mesaje/ .

Toti cei care doresc sa depuna flori, jerbe sau coroane sunt invitati sa o faca, incepand de maine, la Palatul Regal din Calea Victoriei, in fata intrarii principale.”

Regele si Regina s-au cunoscut pentru prima data in Londra in 1947, cu ocazia casatoriei principesei Elizabeth a II-a a Marii Britanii cu principele Philip, duce de Edinburgh.

Regele Mihai I i-a cerut mana principesei Ana de Bourbon-Parma la numai o saptamana de la prima lor intalnire. Devotamentul fata de tara, simtul datoriei si sprijinul logodnicei sale l-au determinat pe rege sa se intoarca in Romania dupa incoronarea reginei Elisabeta.

A urmat abdicarea fortata din 30 decembrie 1947, astfel incat Regina Ana a calcat pe pamant romanesc abia la sarbatoarea de Pasti din 1992.

Casatoria Regelui Mihai I si a Reginei Ana a marcat si inceputul unui exil de 44 de ani. Nunta a avut loc pe 10 iunie 1948, in Grecia, la invitatia regelui Pavlov si a reginei Frederica ai Greciei. La ceremonie au fost prezenti, printre altii, regina-mama Elena a Romaniei, principele Erik al Danemarcei, unchiul reginei Ana, si rude din partea familiilor de Hanovra si Hesse. Regina Sofia a Spaniei si regele Constantin al elenilor, prezenti la nunta de diamant din 10 iunie 2008, au fost paji la nunta regelui si reginei, la Atena.

Regele Mihai I si Regina Ana au cinci fiice: Principesa Mostenitoare Margareta, Principesa Elena, Irina Walker, Principesa Sofia si Principesa Maria.

Regele Mihai si Regina Ana locuiau din 2004 la Aubonne, in Elvetia. De marile sarbatori crestine si, in functie de angajamentele lor publice, Regele Mihai si Regina Ana alegeau sa fie alaturi de cei dragi, fie la Castelul de la Savarsin, fie la Palatul Elisabeta.