Acasă Stirile zilei Asistenta hartuita de vecini pentru ca lucreaza la Boli Infectioase: „Mi-au aruncat...

Asistenta hartuita de vecini pentru ca lucreaza la Boli Infectioase: „Mi-au aruncat clor pe uşa apartamentului!” Reactia militarilor romani: „In numele lor, ne cerem scuze, Mihaela!”

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

O asistenta medicala din Galati, care lucreaza la Spitalul de Boli Infectioase, unde sunt tratati pacientii cu COVID-19, a povestit pe Facebook cum vecinii o umilesc si o hartuiesc din aceasta cauza. Femeia a relatat ca vecinii i-au aruncat cu clor pe usa apartamentului si au dat-o afara din magazinul de la parterul blocului.

„Este foarte grav ce mi s-a putut intampla doar pentru simplul fapt ca lucrez la Spitalul Boli Infectioase Galati. Vecinii din scara blocului unde am locuit mai bine de 20 de ani mi-au aruncat cu clor pe usa apartamentului… Mi-au trimis politia acasa…

M-au dat afara din magazinul blocului doar pentru ca lucrez la Spitalul Boli Infectioase.!!!! Ce sa inteleg…. E discriminare????”, a scris Mihaela Moga Pal pe Facebook.

Zeci de persoane au raspuns mesajului asistentei, multe transmitandu-i ganduri bune, unele punctand ca ar trebui sa le spuna vecinilor sa nu fie nevoiti sa ajunga sa ii ceara ajutorul.

Reactia militarilor din Batalionul 284 Tancuri

Militarii au asteptat-o in fata blocului la finalul turei si au intampinat-o cu aplauze si flori. „Speram ca gestul nostru sa ii dea putere sa lupte mai departe”, au spus militarii.

„In numele lor, ne cerem scuze, Mihaela!

Pentru unii esti erou. Pentru altii, insa, nu conteaza ca iti pui viata in pericol pentru a-ti salva pacientii, conteaza doar ca… vii acasa la finalul turei.

Mihaela este asistenta medicala in Galati, la Spitalul Boli Infectioase. Ieri a postat pe facebook acest text:
„Vecinii din scara blocului, unde am locuit mai bine de 20 de ani, mi-au aruncat cu clor pe usa apartamentului… Mi-au trimis politia acasa… M-au dat afara din magazinul blocului, doar pentru ca lucrez la Spitalul Boli Infectioase.”

Nu putem sterge experienta prin care a trecut Mihaela, dar putem sa ii amintim ca eforturile ei chiar sunt apreciate. Asa ca, colegii nostri din Batalionul 284 Tancuri/ Brigada 282 Blindata “Unirea Principatelor” au asteptat-o in fata blocului la finalul turei si au intampinat-o cu aplauze si flori, asa cum merita. Speram ca gestul nostru sa ii dea putere sa lupte mai departe.

Povestea Mihaelei trage un semnal de alarma. Cu totii suntem afectati de ceea ce se intampla. Dar cel mai afectat este personalul medical. De ce sa le facem viata si mai grea decat este?

In numele lor, ne cerem scuze, Mihaela. si iti multumim pentru tot ce faci pentru orasul tau si pentru Romania. Fii puternica!

Multumim comandantului batalionului, lt. col. Lucian Oancea, si militarilor sai pentru gestul care ne onoreaza. Respect!”