Acasă Stirile zilei Bani 3 camere executate silit, DE VANZARE la mai putin de 30.000 euro....

3 camere executate silit, DE VANZARE la mai putin de 30.000 euro. Cele mai interesante oferte

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Bancile ne-au asaltat cu oferte de locuinte in categoria imobile executate silit . Astfel, pe piata, numarul de apartamente cu pret de chilipir a crescut exponential in ultimii ani. Oferta zilei vine, spre exemplu, cu apartamente cu trei camere la preturi de 30.000 de euro in orase mari precum Iasi, Timisoara sau Bucuresti, cu aceeasi suma pe piata libera putand fi achizitionata cel mult o unitate locativa cu doua camere confort doi.

Pe de alta parte, persoanele care au un buget mai mare, de pana la 50.000 de euro, pot cumpara locuinte executate silit cu pana la cinci camere, intr-un bloc construit dupa anul 2000, potrivit imobiliare.ro.

Printre cele mai interesante proprietati aflate in executare silita, listate pe portalul imobiliar se numara un apartament cu doua camere, de 41 metri patrati in zona Grivita-Gara de Nord, scos la vanzare de Smarthousing, divizia Volksbank de valorificare a activelor imobiliare, la un pret de pornire de 119.014 lei (circa 26.500 de euro). Locuinta este situata la parterul unui bloc construit in anul 1965, iar valoarea sa de piata este estimata la 158.685 de lei (circa 36.000 de euro).

La un pret asemanator, respectiv 26.900 de euro, OTP Real Estate Services scoate la licitatie un apartament cu trei camere. Locuinta este situata in sudul Capitalei, zona Giurgiului, si are o suprafata utila de aproape 63 de metri patrati.

Cu o suma suficienta pentru achizitia unui apartament cu doua camere intr-o zona semicentrala a Bucurestiului, cei interesati de segmentul licitatiilor silite pot cumpara unul cu patru camere, situat insa intr-unul dintre cartierele marginase ale orasului. in zona Pantelimon, pe Imobiliare.ro este scos la vanzare un apartament cu patru camere, cu o suprafata de 76 de metri patrati, la un pret de 215.904 lei (circa 48.000 de euro). Locuinta este situata la etajul noua al unui bloc ridicat in 1974, iar valoarea sa de piata se ridica la 287.872 de lei (64.000 euro).

apartamente-thomas-dan

In Timisoara, Volksbank scoate la vanzare un apartament cu trei camere la casa, la un pret de 118.713 lei (circa 26.500 de euro). Imobilul este situat pe strada Gheorghe titeica, are o suprafata utila de 69 de metri patrati si include o cota indiviza de teren.

O alta oferta atractiva se afla in centrul istoric al orasului Brasov, zona Schei. Libra Bank organizeaza licitatia pentru o mansarda de 52 de metri patrati, amplasata intr-o vila de patrimoniu (asa-numita „Casa cu Dragoni”). Pretul de pornire pentru imobil este de 127.000 de lei (aproximativ 28.000 de euro). Cladirea din care face parte proprietatea a fost renovata recent si este situata chiar intre Piata Sfatului si Dealul Tampa.

In Constanta, zona Energia, Leumi Bank scoate la vanzare un apartament cu doua camere, construit in anul 2007. Pretul de pornire este de 23.000 de euro, ceea ce reprezinta o pondere de 75% din valoarea de piata a proprietatii. Locuinta are o suprafata de 45 de metri patrati si este situata la mansarda unui bloc structurat pe P+4E+M.

Totodata, in Cluj-Napoca, in apropiere de strada Oasului, pe Imobiliare.ro este prezentata o licitatie pentru o garsoniera intr-un bloc construit in 1980, la un pret de 53.625 de lei (aproximativ 12.000 de euro). Din pretul initial a fost scazuta o pondere de 25%. Locuinta are o suprafata de 22 de metri patrati utili si este situata la parter.

Cu 25.000 de euro (113.250 lei) cei interesati pot sa cumpere in Iasi, pe Bulevardul Nicolae Iorga, un apartament cu trei camere, scos la vanzare de Smarthousing. Imobilul are o suprafata utila de 53 de metri patrati si este amplasat la ultimul etaj al unui bloc cu patru nivele.