Levitatia ramane o realitate, chiar daca multi nu o inteleg si o considera o dovada a supranaturalului, iar altii vad cum o realizeaza cu ajutorul unui truc.
Daca in Biblie, levitatia este interpretata ca miracol, fiind un fenomen atribuit fortelor divine, in fizica, levitatia la nivelul campurilor magnetice nu e nici un mister. Dar cum reusesc sa pluteasca oamenii, fara nici un sprijin material? Cum e posibil ca un corp uman sa invinga de unul singur forta gravitationala? Acestea sunt intrebari in fata carora stiinta se declara neputincioasa, in ciuda nenumaratelor cazuri de levitatie semnalate chiar si in istoria recenta.
Un fenomen magnetic
Doua bare de magnet se atrag. Daca inversam polii uneia din bare, barele se vor respinge cu putere. Dar, daca legam de o bobina de inductie o baterie sau o alta sursa de electricitate si lasam sa cada un inel de aluminiu pe partea care iese din interiorul bobinei, inelul va pluti in aer, parand a sfida legile gravitatiei. Pe acest principiu s-a incercat explicarea levitatiei: plutirea unui corp se datoreaza modificarii propriei noastre atractii magnetice in raport cu pamantul. Dar cum? Care e mecanismul prin care oamenii pot deveni usori ca fulgul? S-a spus ca aceasta misterioasa capacitate exista in fiecare din noi, si ca, daca nu ar fi aparut mijloacele de locomotie, toti oamenii ar fi levitat si azi. Insa acum controlul asupra levitatiei nu-l pot avea decat persoanele initiate. Cei mai renumiti posesori ai acestei capacitati ar fi yoghinii foarte avansati care fac chiar demonstratii publice de levitatie.
3 ore in aer
In scrierile vechi, se pomeneste de fantastica facultate a unor calugari de a se desprinde de pamant si de a pluti in aer cu usurinta unei pasari. Toti sfintii parinti-zburatori au fost oameni cucernici, daruiti contemplatiei, dragostei de Dumnezeu. Giuseppe Desa, nascut in 1603 la Copertina, a fost un copil firav si, dupa cum spun contemporanii, nu prea rasarit la minte. La manastirea franciscana de la Grotella, principala lui ocupatie era aceea de a zbura in jurul sfantului lacas. Martorii povestesc ca scotea un strigat ascutit si, imediat, tasnea in aer si se mentinea acolo inert. Apoi cobora lin si isi continua rugaciunile. Trimis la manastirea Sfantului Oficiu din Napoli, tanarul monah si-a continuat raidurile aeriene. Suveranul pontif Urban al VIII-lea l-a vazut cu ochii lui si a propus canonizarea lui Giuseppe Desa. Dar sanctificarea nu a mai avut loc, deoarece papa a murit. Desa s-a mutat la catedrala din Assisi unde a continuat sa zboare la 18 metri deasupra solului. Uneori ramanea in aer chiar 3 ore. Printre cei care l-au vazut au fost si eminenti oameni de cultura, printre care si un prieten al matematicianului Leibniz.
Ca pasarile cerului
Teresa d’Avila, Maria d’Agreda, autoarea lucrarii „Ciudat de Dios“, Pietro d’Alcantara, reformator al franciscanilor, parintele Suarez, unul din marii teologicieni ai veacului XVI, cu totii au simtit levitatia ca pe o forta incontrolabila, o putere ce le-a fost harazita. „Puterea soseste din afara simturilor mele, ma simt brusc inaltata de parca as fi trasa de un magnet“, marturisea Maria Villani, in secolul XVII. „Unii au incercat sa se opuna, cum a facut si Maria d’Agreda, dar a inceput sa vomite sange“, istoriseste episcopul Ximenes Santiago. Teresa d’Avila, „s-a apucat cu mainile de rogojina pe care statea, dar s-a ridicat in aer, tinand-o in mana“, relateaza episcopul Yepes. Decolarea fara aripi sau fara alte mijloace de zbor, avand drept combustie doar forta divina, a inregistrat veritabile performante. Preafericitul Tomaso de Cori se ridica cu mare viteza pana sub acoperisul bisericii de la Civitella. Marie de Jesus Crucifie, in secolul XIX, si-a uitat o sanda in varful unui tei.
