Acasă Stirile zilei WikiLeaks loveste din nou! Este panica in Guvernul american si la Sony...

WikiLeaks loveste din nou! Este panica in Guvernul american si la Sony Pictures

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

WikiLeaks a publicat joi zeci de mii de documente si mesaje de tip e-mail scurse anul trecut dupa ce compania Sony Pictures Entertainment a fost victima unui atac cibernetic, scriu AFP si UPI.

Intr-un comunicat postat pe site-ul sau de internet, platforma de internet WikiLeaks a anuntat ca a incarcat 30.287 de documente ale Sony Pictures Entertainment si 173.132 de mesaje de tip e-mail, cu optiunea de cautare, transmise de la peste 2.200 adrese electronice ale companiei de divertisment mentionate.

Serverele Sony au fost atacate de hackeri in decembrie trecut. Guvernul american a atribuit atacul unor hackeri nord-coreeni ca razbunare pentru difuzarea comediei The Interview, despre liderul nord-coreean Kim Jong-un.

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a declarat ca documentele scurse ar trebui sa fie in domeniul public ca urmare a legaturilor Sony cu un numar de organizatii guvernamentale.

‘Aceasta arhiva arata mecanismele interne de lucru ale unei corporatii multinationale influente. Este o sursa de stiri si se afla in centrul unui conflict geo-politic. Apartine domeniului public. WikiLeaks se va asigura ca va ramane asa’, a declarat Julian Assange.

Documentele publicate de WikiLeaks arata printre altele activitatile de lobby ale grupului Sony si conexiunile sale cu Partidul Democrat din SUA. Potrivit documentelor, presedintele grupului Sony, Michael Lynton, a luat masa cu presedintele american Barack Obama, iar angajati ai grupului Sony au strans fonduri pentru democrati, mai ales pentru campania guvernatorului de New York Andrew Cuomo, relateaza AFP.

Sony Pictures Entertainment a criticat publicarea documentelor de catre WikiLeaks, subliniind ca ii sprijina astfel pe criminalii cibernetici.

‘Atacul cibernetic asupra Sony Pictures a fost un act criminal rau intentionat si condamnam cu fermitate publicarea datelor scurse despre angajati si a altor informatii private sau confidentiale pe platforma WikiLeaks’, a transmis un purtator de cuvant al Sony pentru revista Variety, citata de UPI.

‘Atacatorii au folosit distribuirea informatiilor furate pentru a incerca sa faca rau companiei Sony si angajatilor sai si acum WikiLeaks ii ajuta in mod regretabil in acest sens’, a mai adaugat oficialul Sony, potrivit UPI.

Scandalul documentelor scurse in urma atacului cibernetic a dus al demisia, in luna februarie, a patronului Sony Pictures Amy Pascal, dupa ce au fost publicate mesaje de tip e-mail care contineau referiri rasiste despre presedintele american Barack Obama.

AGERPRES