Visul distrus al parintelui Arsenie Boca! Scrisoarea pe care BOR ar vrea sa nu fi fost scrisa niciodata!

Parintele Arsenie Boca a scris o scrisoare episcopului Andrei Magheiru, al Aradului, in urma cu peste 50 de ani in care il ruga sa reduca numarul manastirilor si se plangea de modul in care au decazut unele asezaminte bisericesti.

In primavara anului 1952, calugarul Arsenie Boca s-a intors la Manastirea Prislop, dupa mai bine de un an petrecut in lagarul de munca de la Canalul Dunare – Marea Neagra. In 7 mai 1952, la scurt timp de la eliberarea sa, duhovnicul ii trimite o scrisoare episcopului Aradului, Andrei Magieru, cu privire la reinfiintarea Manastirii Geoagiului ca manastire de maici. Arsenie Boca nu era de acord cu infiintarea unui numar mare de asezaminte monahale si se plangea de decadenta monahiilor.

Scrisoarea a fost publicata abia in 1993, in „Gandirea”, de maica Zamfira, calugarita care l-a insotit in ultimele patru decenii ale vietii, si a starnit controverse.

„Am vazut si rasaritul si apusul multor manastiri. Rasar cand graiesc constiintei poporului prin simpla existenta a lor. Si apun cand aceasta existenta e patata de nevrednicia vietuitorilor lor. De rasaritul sau apusul acestora atarna increderea sau neincrederea ce le mai ramane oamenilor in forta de creatie a Crestinismului. E destul sa pomenim bisericile si manastirile din Ardeal, infiintate de ctitorii de peste munti, ai caror vietuitori au tinut treaza in constiinta unitatea ortodoxa a neamului. Iar cand vitregiile trecutului – urzite de Vatican – le-a daramat si ars, s-au aratat mucenicii. E un apus frumos. Acesta ne-a ferit de cel rusinos, al decadentei actuale, cand manastirile si le desfiinteaza calugarii. Aci e cazul de popas. Ce reinfiintam, care situatie? E frumoasa initiativa si trebuie apreciata, dar fara oameni indeajuns formati, care sa conduca cuminte ceea ce se aduna la intamplare, nu se ajunge decat la o situatie decadenta”, scria calugarul.

Arsenie Boca ii arata episcopului de ce unele manastiri ajung sa decada, plangandu-se de situatia rusinoasa in care au ajuns unii dintre cei care vietuiesc in aceste asezaminte.

„Iata cateva decadente: Saracia, cu care uneori se incepe o manastire, determina cersetoria, umblatul cu “pantahuza”, pretarea la slujbe pe rufarie, taxe pe slujbe – rusini. Din diferenta de zestre, pe care si-o aduce fiecare, se nasc in obste atitudini umilitoare, intaietati nedrepte – destramare sufleteasca. Oamenii din afara, care ajuta prin donatii mai de seama, ba si care n-ajuta cu nimic, daca nu li se are grija, incep sa se amestece in treburile interne ale manastirii, sa invrajbeasca obstea si sa se invrajbeasca si intre ei inafara – smintelile”, scria monahul.

Potrivit duhovnicului de la Prislop, sanatatea fiecarui calugar trebuia atent verificata, inainte de a intra in manastire.

„Sanatatea fizica a fiecarui ins in parte trebuie medical si dinainte stiuta. Aci e un punct gingas, care nu mai trebuie neglijat. Nu pot fi primiti in aceasta nevointa de-o viata a sfaturilor evanghelice, decat oameni perfect sanatosi cu plamanii, inima, dar mai ales cu sistemul nervos, sangele si glandele endocrine.

Acestea din urma, pricinuind oarecare jena, raman de obicei la voia intamplarii si prada unei pareri cu totul pe dos, mai ales intre femei, ca incetarea mai devreme a unor functii de natura endocrina ar fi o invrednicire, un preludiu al sfinteniei. De fapt e o tragedie care bate la usa: dezorganizarea mintala, in diferite grade, de unde inclinatia spre exagerari, denaturari, habotnicii, inchipuiri, naluciri – toate tulburari psihice din cauze netratate.

De multe ori, “inclinatia spre manastire” nu e de fapt o inclinatie, ci o infirmitate de adaptare, din cauze organice sau din alte cauze. Adevarata chemare insa nu are nimic cu infirmitatea. Curajul de-a alege liber acest mod de mantuire nu arunca ponoase pe celalalt mod de mantuire, al familiei. Infirmii vad in manastire: vis, usurare, litanie, – ca sa sfarseasca in deceptii si sminteli. Adevaratii chemati vad limpede eroica nevointa a desavarsirii, fara ispita sfinteniei”, afirma Arsenie Boca.

Calugarul sustinea ca viitorii calugari trebuiau verificati strict in privinta moralitatii lor.

spre