VIDEO LIVE: Ceremonia ISTORICA de SANCTIFICARE a papilor Ioan Paul al II-lea si Ioan al XXIII-lea de la Vatican!

Mii de preoti si credinciosi participa duminica la ceremonia istorica de sanctificare a papilor Ioan Paul al II-lea si Ioan al XXIII-lea, doua dintre cele mai importante personalitati ale Bisericii Catolice.

Astfel, 150 de cardinali, 1.000 de episcopi si 6.000 de preoti din lumea intreaga asista, duminica, la mesa in aer liber, in fata celebrei bazilici din Vatican, informeaza bbc.com. Ceremonia a debutat prin cantece religioase in jurul orei 07.30 GMT, iar papa Francisc va ajunge pe pavajul din fata bazilicii putin dupa ora 08.00 GMT.

Numerosi credinciosi au venit la Vatican la primele ore ale diminetii, duminica, pentru dubla canonizare istorica a papilor Ioan Paul al II-lea si Ioan al XXIII-lea. Potrivit presei internationale, credinciosii sositi la Vatican cu aceasta ocazie ar putea constitui cea mai mare multime de oameni din capitala statului papal de la funeraliile papei polonez din 2005.

Aflat de 13 luni in fruntea Bisericii Catolice care numara 1,2 miliarde de credinciosi, papa Francisc, care se bucura de aceeasi popularitate ca Ioan Paul al II-lea, va celebra o mesa in piata Sf. Petru in prezenta sutelor de mii de catolici veniti la Vatican din lumea intreaga.

O premiera absoluta in istoria Bisericii Catolice o reprezinta faptul ca aceasta dubla canonizare va avea loc in prezenta a doi papi – papa Francisc si predecesorul sau, Benedict al XVI-lea.

In total, intre 800.000 si 1 milion de participanti sunt asteptati la Vatican si in intreaga Roma, unde au fost instalate ecrane uriase pentru a permite pelerinilor sa asiste – in 3D – la un spectacol fara precedent.

Click pe aceeasi tema:  TOP 10 SECRETE PERICULOASE ale Vaticanului! FOTO

Inca de la ora locala 07.00 (08.00 ora Romaniei), impresionanta Via de la Conciliazione, care duce spre bazilica Sf. Petru, era practic acoperita cu o „padure” de steaguri, dintre care multe poloneze. Unul dintre ele, urias si sustinut de baloane, plutea deasupra pietei.

Credinciosii, pe care politia ii oprea si ii obliga sa avanseze in grupuri, au sosit cu miile la fata locului, indreptandu-se spre piata Sf. Petru. Entuziasmul si oboseala le marcau chipurile dupa o noapte alba. Multi dintre ei au dormit in parcuri, in sacuri de dormit asezate pe iarba sau pe banci. Altii au participat la slujbele si sesiunile de rugaciuni nocturne.

Acolo, papa in exercitiu va oficia slujba alaturi de patru cardinali. In stanga altarului, in randul celor 150 de cardinali, Benedict al XVI-lea, papa emerit, va celebra mesa. Joseph Ratzinger nu se va afla alaturi de Jorge Bergoglio pentru a evita sa dea impresia ca exista doi papi in exercitiu.

Ritualul canonizarii, transmis de numeroase posturi de televiziune si in cateva sute de cinematografe din lume, va avea loc la inceputul ceremoniei.

In fata portretelor lui Angelo Roncalli si Karol Wojtyla, desfasurate pe fatada bazilicii, papa Francisc va sosi in fruntea unei procesiuni.

Apoi, prefectul pentru cauza sfintilor, cardinalul Angelo Amato, va pronunta in limba latina trei fraze succesive prin care ii va cere papei Francisc sa ii inscrie pe cei doi fosti papi in registrul sfintilor.

Doua relicvarii vor fi aduse langa altar: unul contine o mica fiola cu sange al lui Ioan Paul al II-lea, iar celalalt o bucata de piele a lui Ioan al XXIII-lea.

Click pe aceeasi tema:  TOP 10 SECRETE PERICULOASE ale Vaticanului! FOTO

Va urma o slujba religioasa, cu o Evanghelie cantata in latina si greaca, o predica a papei Francisc, distribuirea comuniunii, realizata de sute de preoti si diaconi, apoi va fi recitata o benedictiune pentru Regina Coeli (rugaciune adresata Fecioarei Maria) la care va participa intreaga multime.

Peste 98 de delegatii statale si organizatii internationale, dintre care 24 de sefi de state si capete incoronate – de la regele Spaniei la presedintele din Zimbabwe Robert Mugabe – vor defila prin fata papei Francisc.

Apoi, papa Francisc va face unul dintre exercitiile sale preferate: o baie de multime, intr-o masina decapotabila.

Canonizarea lui Ioan al XXIII-lea, initiatorul Conciliului Vatican II (1962-1965) care a marcat deschiderea Bisericii Catolice catre lumea moderna, pare sa nu fie criticata de nimeni, cu exceptia traditionalistilor.

Ioan Paul al II-lea ramane cel mai popular papa din toate timpurile. Dar, chiar daca nimeni nu ii contesta statutul de star international si rolul pe care l-a jucat in prabusirea comunismului, exista totusi si detractori care ii reproseaza mai ales faptul ca „a inchis ochii” in fata infractiunilor de pedofilie din randul bisericii sale si severitatea fata de teologii disidenti.

Dupa alegerea papei Francisc, aceasta dubla canonizare este perceputa ca un eveniment care ar putea contribui la disiparea amintirii acelor ani marcati de scandaluri, mai ales cele cauzate de acuzatii de pedofilie, si la reconcilierea celor doua sensibilitati diferite din sanul Bisericii Catolice reprezentate de cei doi papi sanctificati.

Sursa: mediafax.ro

spre