Acasă Life Valentine’s Day, din cele mai vechi timpuri pana in prezent

Valentine’s Day, din cele mai vechi timpuri pana in prezent

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Valentine’s Day este ziua in care, in fiecare an, indragostitii din toata lumea isi fac cadouri dintre cele mai diverse, celebrand astfel dragostea care ii leaga, insa aceasta sarbatoare nu a avut dintotdeauna o importanta deosebita, ci a prins contur odata cu trecerea timpului.

Prima atestare a zilei de 14 februarie a fost in anul 498, cand trei sfinti au fost numiti de papa Gelasius I, data celebrarii acestora fiind aceasta zi.

Insa sarbatoarea ramane asociata cu numele Sfantului Valentin din Roma, care a fost trimis la inchisoare pentru ca oficia in secret casatorii pentru soldatii carora le era interzis acest lucru. In timp ce se afla in inchisoare, el ar fi vindecat-o pe fiica gardianului sau, Asterius. Se pare ca, inainte de executie, i-ar fi trimis acesteia o scrisoare pe care a semnat-o cu „al tau Valentin”, in semn de bun ramas.

Lupercalia, sarbatoare celebrata in Roma antica intre 13 si 15 februarie, reprezinta „stramosul” Zilei Indragostitilor de astazi. Aceasta sarbatoare ajuta la purificare si fertilitate si implica ritualuri pagane, inclusiv sacrificarea unei capre si biciuirea femeilor care isi doreau sa aiba un copil. Interzisa de papa Gelasius I in 494, aceasta sarbatoare a a fost inlocuita de Valentine’s Day.

In mitologia romana, Cupidon, fiul lui Venus, este zeul dragostei, iar imaginea sa este asociata cu Ziua Indragostitilor. La nastere, Jupiter a vrut sa scape de Cupidon, dar mama sa, Venus, l-a ascuns in padure, unde acesta a invatat sa foloseasca arcul pe animale, inainte de a-l folosi pentru a lega destinul oamenilor.

La origine, sarbatoarea care celebreaza iubirea cuplurilor a fost de fapt cea a celibatarilor. Aceasta zi reprezenta o ocazie pentru fetele tinere de a se ascunde pe aleile intunecate ale satului lor, in speranta de a fi gasite de barbatii singuri. Pasul urmator era sa se casatoreasca.

Primele momente cand ziua de 14 februarie a devenit una care celebreaza dragostea se inregistreaza in secolul al XIV-lea, cand au aparut primele scrieri de dragoste. Convinsi ca 14 februarie este ziua in care pasarile se aduna, englezii incep sa trimita biletele de dragoste pe care le numesc „My Valentine”. Geoffrey Chaucer mentioneaza aceasta sarbatoare populara in scrierile sale din 1382.

In Evul Mediu, de Ziua Indragostitilor, atat baietii, cat si fetele trageau la sorti un nume dintr-un bol pe care trebuia sa il poarte pe maneca toata saptamana urmatoare.

Prima cutie de bomboane de ciocolata decorata pentru Ziua Indragostitilor a aparut la sfarsitul anilor 1800, iar cel care a venit cu aceasta idee a fost Richard Cadbury, fiul lui John Cadbury, celebrul producator de ciocolata.

O alta curiozitate despre aceasta zi este din epoca medievala, cand femeile consumau alimente considerate „bizare” de Ziua Indragostitilor, pentru ca, potrivit superstitiilor, le-ar fi ajutat sa-si viseze viitorul sot.

De asemenea, in fiecare an, de 14 februarie, in casa Julietei, care se afla in Verona, Italia, sunt trimise peste 1.000 de scrisori adresate Julietei Capulet, celebra eroina din opera shakespeariana.