Oamenii de stiinta de la NASA au dat publicitatii, in urma unui documentar BBC, un raport tinut secret pana recent si care are la baza o ipoteza inspaimantatoare legata de activitatea vulcanica a unei zone din Statele Unite.
Raportul NASA face referire la celebrul Parc National Yellowstone. Sub cei 8.991 de kilometri patrati ai paradisului natural clocoteste o enorma punga de lava.
Daca pentru turisti gheizerele mirobolante si izvoarele termale de o frumusete salbatica pe care le genereaza germinatia vulcanica din subteran alcatuiesc un spectacol unic al naturii, pentru cercetatorii de la NASA toate acestea constituie o bomba cu ceas la scara unei civilizatii.
Brian Wilcox, angajat NASA, a declarat pentru BBC ca, dupa ce a studiat acest pericol, a ajuns la concluzia ca „amenintarea supervulcanului este substantial mai mare decat amenintarea asteroizilor ori a cometelor”.
Exista 20 de supervulcani cunoscuti pana in prezent pe planeta noastra. Eruptii majore ale acestei salbe de supervulcani se produc, in medie, o data la 100.000 de ani. Unul dintre principalele efecte dezastruoase pe termen lung ar fi foametea, care s-ar putea instala dupa o lunga iarna vulcanica.
O iarna vulcanica ar afecta rezervele de hrana la nivel global.
in 2012, ONU, folosind un astfel de scenariu apocaliptic, estima ca rezervele alimentare din intreaga lume nu ar dura mai mult de 74 de zile.
Cand oamenii de stiinta de la NASA au luat in considerare ipoteza unei mega-eruptii, prima solutie logica la care s-au gandit a fost aceea de a raci supervulcanul.
Un vulcan de dimensiunea celui din Yellowstone este, fireste, un gigantic generator de caldura, echivalentul a sase centrale electrice industriale la capacitate maxima.
Circa 60-70% din caldura supervulcanului, potrivit BBC, se degaja in atmosfera prin fluxul de la suprafata al apelor termale si prin gazele volatile pe care le emana magma. Odata ce aceasta caldura atinge climaxul, eruptia devine inevitabila, arata digi24.
NASA estimeaza ca o scadere cu 35% a fortei termice a supervulcanului ar face ca Yellowstone sa nu mai reprezinte o amenintare. intrebarea este, insa, cum vor putea obtine o astfel de diminuare procentuala?
Wilcox este de parere ca o posibila solutie ar fi marirea cantitatii de apa care ajunge in interiorul vulcanului.
in acest sens, ar putea fi construit un sistem complex de apeducte. Numai ca exista doua probleme: 1) costul enorm la care s-ar ridica un asemenea proiect de infrastructura; 2) realitatea morala: „Oamenii se confrunta cu o penurie de apa peste tot in lume. Deci, sa implementezi un proiect important de infrastructura doar ca sa racesti cu cantitati mari de apa un vulcan ar fi cu siguranta ceva controversat”.
in schimb, NASA a conceput un alt plan.
Cercetatorii cred ca o solutie viabila, care sa evite costurile faraonice de realizare, ar fi aceea de a fora in roca supervulcanului pana la 10 kilometri in adancime si de a pompa apoi apa in crevasa la o presiune ridicata.
Apa s-ar intoarce dupa aceea la suprafata cu o temperatura de circa 350 de grade Celsius.
Astfel, apa, treptat, zi de zi, ar extrage practic caldura vulcanului si ar elibera-o constant in atmosfera, intr-un „ritual” chimic ce ar putea impiedica atingerea unui nivel critic al temperaturii.
Cat ar costa totul? 3,36 miliarde de dolari.
Numai ca si acest plan are o hiba periculoasa, subliniaza Brian Wilcox: „Daca forezi deasupra camerei de magma si incerci sa o racesti, acest lucru ar fi foarte riscant. Capacul camerei ar deveni mai fragil si mai predispus la fracturi, fapt care ar duce la eliberare de gaze daunatoare, care altfel nu ar fi avut cum sa iasa din camera de magma”.
Pe scurt, camera magmei trebuie evitata cu orice pret in cazul unor operatiuni de forare. Portiunile ideale pentru crearea unui tunel de racire ar fi cele inferioare, care pornesc din afara granitelor Parcului Yellowstone.
Totusi, chiar daca planul NASA ar fi pus in aplicare, timpul nu va fi aliatul oamenilor de stiinta. Racirea camerei de magma ar inainta doar cu un metru pe an. Dar, subliniaza Wilcox, pentru a preveni o catastrofa, o astfel de planificare pe termen lung poate fi unica optiune.
Yellowstone explodeaza aproximativ o data la „600.000 de ani” si, atrage atentia cercetatorul NASA, ne apropiem de circa „600.000 de ani de cand a explodat ultima oara”, ceea ce ar trebui „sa ne dea de gandit”.
