Sistemele antiracheta instalate la baze din Europa permit Statelor Unite sa lanseze atacuri nucleare impotriva Rusiei, acuza generalul Viktor Poznihir, un oficial din cadrul Statului Major al armatei ruse.
„Prezenta elementelor antibalistice in baze din Europa, la bordul unor nave militare aflate in mari si oceane situate in apropierea Rusiei creeaza capabilitati ofensive puternice, mentinute secrete, pentru lansarea un atacuri rapide cu rachete nucleare impotriva Rusiei”, a declarat miercuri locotenent-generalul Viktor Poznihir, prim-adjunct al sefului Departamentului pentru Operatiuni al Statului Major al armatei ruse.
Elemente antibalistice americane sunt instalate, in cadrul sistemului NATO antiracheta, in Romania, urmand sa fie montate si in Polonia.
Rezultatele analizelor ruse bazate pe simulari computerizate confirma ca elementele antiracheta americane sunt indreptate impotriva Rusiei si Chinei, a adaugat Poznihir.
„Reprezentantii Rusiei au lansat apeluri frecvente adresate partii americane, atragand atentia asupra riscurilor prezentate de sistemul global antiracheta asupra echilibrului strategic mondial. Dar actiunile sunt ignorate. Statele Unite sustin ca sistemul de aparare antiracheta nu este indreptat impotriva Rusiei si Chinei. Dar … rezultatele simularilor pe computer arata contrariul”, a explicat oficialul militar rus, citat de site-ul agentiei Sputnik.
Sistemul american de aparare antibalistica opereaza cu interceptoare terestre (fixe si mobile) si maritime, capabile sa lanseze rachete pentru interceptarea unor dispozitive cu raza scurta, medie si lunga de actiune inainte de a intra in spatiul aerian si in zona teritoriala a Statelor Unite. Cel putin 13 sisteme terestre de interceptare antiracheta exista pe Coasta de Vest a SUA, la Fort Greely (Alaska) si Vandenberg (California), arata Mediafax.
Conform unui plan al Administratiei Barack Obama, pana la jumatatea anului 2017, in vestul SUA vor exista in total 44 de rampe de interceptoare antiracheta. Sistemul Aegis, instalat pe nave militare sau pe platforme maritime, are rolul de a intercepta rachete cu raza scurta si medie de actiune.
in prezent, exista cel putin 24 de sisteme Aegis instalate pe nave militare americane, majoritatea patruland in Oceanul Pacific. Tot sisteme Aegis sunt utilizate in planul de creare a unui „scut antiracheta” NATO in Europa, scopul declarat fiind contracararea amenintarilor reprezentate de tari precum Iranul. Sisteme Aegis adaptate pentru uz terestru (Aegis Ashore) sunt instalate la baza de la Deveselu (Romania) si vor fi montate in Polonia. Nave americane echipate cu sisteme antibalistice patruleaza in Marea Mediterana. O alta componenta a sistemului antibalistic este sistemul terestru mobil de mare altitudine THAAD, instalat pe camioane militare.
Administratia Vladimir Putin a criticat de nenumarate ori initiativa SUA de a instala elemente antiracheta, in cadrul NATO, in Romania si Polonia, precum si montarea unui sistem antibalistic in Coreea de Sud.
Washingtonul si NATO sustin ca instalatiile antiracheta din Europa nu sunt indreptate contra Rusiei, vizand contracararea amenintarilor balistice din Iran, in timp ce sistemul din Coreea de Sud vizeaza amenintarea nord-coreeana.