Acasă Stirile zilei Un chelner a bătut măr un copil cerșetor pentru două pliculeţe de...

Un chelner a bătut măr un copil cerșetor pentru două pliculeţe de zahăr

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Un copil cerşetor, în vârstă de maxim 10 ani, a fost bătut crunt de un chelner, pentru că, se pare, furase două pliculeţe de zahăr. Totul s-a petrecut sub ochii trecătorilor care nu au mişcat un deget ca să îi sară în apărare, în plină zi, în centrul Bucureştiului.

Trecătorii au intervenit doar verbal, spunându-i bărbatului să nu îl lovească pe copil chiar atât de tare.

După ce scapă de agresor, puştiul vrea să îşi facă singur dreptate şi pune mâna pe o dală din pavaj cu care porneşte pe urmele chelnerului. Renunţă însă la idee când îşi face apariţia un jandarm.

Incidentul a avut loc chiar în Centrul Vechi al Capitalei.

Andreea Mușatescu