Uimitor! Americanii au creat in laborator primul creier uman complet

Cercetatorii de la Universitatea de Stat din Ohio, din orasul american Columbus, au anuntat ca au obtinut primul creier uman aproape complet format, in conditii de laborator, in cadrul unui studiu care ar putea sa duca la o accelerare spectaculoasa a cercetarilor din domeniul maladiei Alzheimer.

Daca savantii americani vor obtine licenta pentru a putea sa comercializeze acest tip de creier in scopul ca si alti cercetatori din lumea intreaga sa poata sa efectueze teste de laborator, cercetarile stiintifice din domeniul unor boli si afectiuni neurologice precum Alzheimer si autism vor fi considerabil accelerate, a declarat, marti, Rene Anand, profesor la Universitatea de Stat din Ohio, participant la acest proiect medical, informeaza huffingtonpost.com.

„Puterea acestui model de creier consta in faptul ca se potriveste foarte bine cu sanatatea umana, deoarece ne ofera optiuni mai bune si mai relevante in ceea ce priveste testarea si dezvoltarea unor medicamente si terapii, in comparatie cu testele pe rozatoare”, a precizat profesorul Anand, scrie Mediafax.

Creierul uman, creat pe baza unor celule epiteliale adulte prelevate de la un om si cultivate apoi in eprubeta timp de 15 saptamani, are in prezent o marime comparabila cu aceea a unei gume de sters din extremitatea unui creion, au precizat reprezentantii universitatii americane. El are aceeasi maturitate ca aceea a creierului unui fetus de 5 saptamani si contine 99% din genele existente in creierul unui fetus uman complet dezvoltat.

Click pe aceeasi tema:  FORME DE VIATA descoperite pe un satelit al planetei Saturn! VIDEO

„Daca il vom lasa sa creasca pana la 16 sau 20 de saptamani, ar putea sa devina complet, sa genereze si acel 1% din genele care ii lipsesc”, a spus profesorul Anand. „Nu stim deocamdata ce va fi”, a adaugat el.

Profesorul Anand a dezvaluit, de asemenea, in declaratia data publicitatii de Universitatea de Stat din Ohio ca „alte grupuri de cercetare incearca sa obtina astfel de rezultate”.

In 2013, cercetatorii de la Institutul de Biotehnologie Moleculara din cadrul Academiei de Stiinte din Austria au obtinut in laborator un creier care avea acelasi nivel de dezvoltare ca un creier al unui fetus de 9 saptamani, dar care nu era capabil de gandire, potrivit BBC.

Profesorul Anand a declarat pentru The Guardian ca, spre deosebire de „organoidul” creat in Austria, care continea doar anumite aspecte specifice creierului uman, modelul sau are toate caracteristicile cerebrale, cu exceptia unui sistem vascular. „Avem maduva spinarii, toate regiunile majore ale creierului, multiple tipuri de celule, un circuit neuronal si chiar o retina”. Problemele de ordin etic nu se aplica in cazul experimentului sau, afirma cercetatorul american: „Nu avem niciun senzor care sa fie introdus in creier pentru a-l stimula. Acest creier nu gandeste in niciun fel”.

Click pe aceeasi tema:  Un medic roman neurolog - pediatru avertizeaza! Creierul unui copil care petrece prea mult timp la calculator se atrofiaza!

Alti cercetatori din acest domeniu si-au exprimat scepticismul. Studiul coordonat de profesorul Anand nu a fost deocamdata citit si recenzat de colegii lui de breasla. In schimb, rezultatele cercetarii au fost anuntate la editia din 2015 a Simpozionului Military Health System Research care a avut loc de curand in orasul Fort Lauderdale din Florida. Cercetatorii din echipa profesorului Anand spun ca astfel de creiere obtinute in laborator ar putea avea implicatii benefice in domeniul cercetarilor militare ce vizeaza tratarea leziunilor cerebrale si a sindromului de stres posttraumatic.

spre