Acasă Politic UDMR intra in Opozitie alaturi de PNL!

UDMR intra in Opozitie alaturi de PNL!

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Deputatul PDL Cezar Preda a declarat ca UDMR a iesit de la guvernare pentru a intra in opozitie alaturi de PNL pentru a da jos guvernul.

„Ne vom uni fortele in opozitie pentru a da acest guvern jos. Cand ? Cand se poate asigura o majoritate confortabila in Parlament”, a precizat Cezar Preda.

El a spus ca, prin decizia de a iesi de la guvernare, „UDMR a facut exact ce trebuia sa faca”.

„Stiam de o saptamana asta. UDMR a faut exact ce trebuia sa faca, Uniunea nu se poate asocia cu premier si un guvern care si-a pierdut busola. Disperarea naste monstri, iar UDMR nu poate sa fie in continuare alaturi de Ponta, de Dragnea si de altii”, a apreciat Preda.

UDMR a decis sa iasa de la guvernare, a anuntat, joi, liderul Uniunii, Kelemen Hunor, precizand ca aceasta este o recomandare a Consiliului Permanent al Uniunii, iar decizia urmeaza sa fie validata in sedinta CRU din 13 decembrie.

Kelemen Hunor a anuntat, in urma sedintei Consiliului Permanent al UDMR, care a durat mai bine de cinci ore, ca recomandarea membrilor acestui for este ca UDMR sa iasa de la guvernare.

El a precizat ca o decizie in acest sens ar urma sa fie luata in sedinta din 13 decembrie a Consiliului Reprezentantilor Unionali (CRU) al UDMR.

Kelemen Hunor a spus ca in urma alegerilor prezidentiale UDMR a inteles mesajul electoratului, respectiv ca Uniunea sa se intoarca mai mult catre alegatori.

”Am inteles mesajul electoratului nostru: trebuie sa ne intoarcem mai mult catre alegatorii nostri, catre maghiarii din Romania care ne-au sustinut in momentele grele, dificile, in special cand am intrat in coalitia de guvenare”, a afirmat presedintele UDMR.

El a mai spus ca Uniunea nu vrea sa creeze instabilitate prin iesirea de la guvernare si ca a ajuns la concluzia ca Guvernul poate functiona si poate avea stabilitate si fara UDMR.

”Am constatat ca si fara noi Guvernul Ponta are majoritate. (..) Stabilitatea politica nu depinde de participarea noastra la guvernare. Nu vrem sa cream instabilitate, sa dam jos guverne, nu exista nicio astfel de intentie de a da un vot negativ Guvernului, care si fara noi poate functiona (…) Recomandarea Consiliului Permanent pentru Consiliul Reprezentantilor Unionali care va avea loc pe 13 decembrie este continuarea a ceea ce stim foarte clar ca este de facut. Ne intoarcem si ne ocupam de comunitatea noastra, in Parlament vom sustine toate demersurile pentru sustinerea comunitatii noastre”, a adaugat liderul UDMR.

Sursa: mediafax.ro