Acasă Special Investigatii tic-tac… BANII MURDARI si CORUPTIA ucid CONSTANTA!

tic-tac… BANII MURDARI si CORUPTIA ucid CONSTANTA!

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Pe cei mai multi  constanteni nu ii intereseaza politica, dar s-ar putea sa ii intereseze ce se intampla in spatele perdelelor invizibile ale afacerilor cu bani publici care cuprind toate sfere societatii care le schimba viata in rau sau in bine. Este cazul banilor vehiculati de politicieni in afacerile cu gunoi si in tranzactiile imobiliare fictive cu care alimenteaza medici de renume, judecatori sau procurori. Asa ca degeaba ne miram atunci cand o beizadea cu vreun bolid calca fara mila un amarastean si scapa basma-curata. Toate acestea pleaca de la politicieni de la cel mai inalt rang! Citeste si te cruceste!

 

 

Una dintre afacerile pe bani publici care a alimentat aparatul de propaganda si conturile tripletei, Radu Mazare-Nicusor Constantinescu-Sorin Strutinsky dar si ale lui Decebal Fagadau este legata de salubrizarea orasului Constanta si societatea Polaris M Holding care apartine familiei Martin.

La sfarsitul anului trecut fostul primar Radu Mazare a fost trimis in judecata de DNA intr-un nou dosar de coruptie.

Exista cel putin trei motive de rezilierea contractului cu Polaris M Holding si in consecinta procurorii au introdus in rechizitoriu si o recomandare:”In acelasi timp, avand in vedere ca incheierea contractului de salubrizare nr. 70717/09.05.2008 s-a produs ca urmare a savarsirii unei infractiuni, acesta trebuie desfiintat.” Cunoaste primarul interimar Decebal Fagadau aceasta recomandare a procurorilor? Se pare ca da. Curios este ca acesta nu face nimic pentru a reduce acest contract si se prevaleaza de cateva actiuni in instanta al caror obiect sunt pe langa miezul problemei: Contractul!

 

Declaratie a lui Decebal Fagadau la TV Neptun:

“Nu spunem ca este un contract rau sau ca este un contract bun, nu este treaba noastra sa facem ast”. De fapt si Decebal Fagadau este agatat de familia Martin cu o afacere care poate clarifica pozitia actului primar interimar fata de contractul cu Polaris. In declaratia de avere primarului interimar Decebal Fagadau are trecut ca mosteneste o parte dintr-o parcela aflata in Constanta-Palazu Mare. De fapt parcela se afla pe malul lacului Siut Ghiol. Mostenirea vine de la socrul sau Ioan Gaitanidis. Istoria acestei parcele este foarte interesanta si porneste tot de la familia Martin.

 

Pe 23 ianuarie 2003, Gheorghe Martin, tatal deputatului PSD Eduard Martin si fratele lui Dumitru Martin, actionar al Polaris M Holding, retinut de FBI la sfarsitul anului trecut pentru mituirea unui ofiter al Fortelor Aeriene Americane, detinea functia de prefect al judetului Constanta. In aceasta calitate el a emis un titlu de proprietate pe care l-a si semnat pe numele sotiei sale Maria Martin alaturi de alte trei persoane ca si mostenitori ai lui Balanescu Stoica pentru cinci hectare de teren aflate pe malul lacului Siutghiol.

De fapt Maria Martin mostenise mai multe hectare intr-o cu totul alta zona decat municipiul Constanta si la sute de kilometri de cele cinci hectare aflate chiar pe malul lacului Siutghiol. De fapt restituirea celor cinci hectare reprezinta un schimb cam dubios in echivalent de terenuri. Pe acelasi document mai semneaza si Claudiu Palaz, candidat la Primaria Constanta din partea PMP la aceasta ora, pe atunci secretar al Prefecturii Constanta.

 

Pe 28 martie 2007, Martin Maria i-a vandut lui Cristea Dan Florin pentru suma de 150000 de Euro un teren de 1000 de m.p., parcela cuprinsa in cele cinci hectare .

 

Terenul se afla chiar pe malul Lacului Siutghiol. Cristea Dan Florin si sotia sa Cristea Alina-Mihaela au detinut terenul aproape trei ani dupa care au decis sa-l vanda. Acum incepe partea dubioasa in aceasta tranzactie. Pe 02 aprilie 2010, Cristea Dan Florin a vandut lui Gaitanidis Ioan, socrul lui Decebal Fagadau si lui Bostan Vasile terenul de 1000 de metri. Pretul tranzactiei a scazut de 150000 de Euro la 30000 de Euro!

 

La momentul tranzactiei Decebal Fagadau era viceprimar din luna ianuarie 2009. In concluzie familia Cristea a iesit in pierdere la aceasta tranzactie cu 120000 de Euro, iar socrul lui Decebal Fagadau a cumparat foarte avantajos un teren cu iesire direct la malul lacului Siutghiol. Tranzactia poate fi suspecta si de spalare de bani. Dupa decesul lui Gaitanidis Ioan terenul a fost mostenit de cele doua fiice si sotia sa.

 

Pozitia terenului este interesanta, iar pretul cu care a cumparat socrul lui Decebal Fagadau este unul mult sub valoarea pietei de atunci. Tranzactia pare un cadou pentru Decebal  Fagadau care devenise viceprimar si trebuia fidelizat. Este curioasa si disponibilitatea lui Dan Florin Cristea si Alina Mihaela Cristea de a pierde 120000 de Euro la aceasta tranzactie. Dar daca luam in calcul ca sotii Cristea sunt finii si au detinut firme cu Nicolae Dospinescu sotul Ramonei Dospinescu, directoarea Directiei Patrimoniu din Primaria Constanta, anchetata alaturi de Radu Mazare si Nicusor Constantinescu in dosarul Retrocedarilor aflat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti lucrurile se leaga.

 

Se poate observa ca sotii Cristea sunt doar niste intermediari pentru ca tranzactia sa nu fie una directa intre familia Martin si socrul lui Decebal Fagadau. In declaratia de avere din anul 2010 a primarului interimar Decebal Fagadau acesta declara ca detine un teren de 500 de mp in cartierul Compozitorilor. Lotul provine dintr-o parcela mai mare atribuita de Radu Mazare la data de 12.11.2002, prin dispozitia de primar 3750, Laurei Maria Lese care a fost pusa in posesie cu 15.438 mp pe strada Baba Novac in zona numita Compozitorilor.

 

Aceasta retrocedare face obiectul dosarului in care sunt judecati: Radu Mazare, Nicusor Constantinescu si Ramona Dospinescu, alaturi de alti 34 de inculpati. La nicio luna de la punerea in posesie, pe 23 decembrie 2002, Laura Lese a vandut cei 15 438 de mp doctorului Serban Alexandru Octavian, seful sectiei de Ortopedie din Spitalul Judetean care mai lucreaza si la Clinica Pozimed, societate din aria de influenta a triolui Radu Mazare, Nicusor Constantinescu si Sorin Strutinsky. Doctorul Serban a lotizat aceasta parcela dupa care le-a vandut mai departe. Vanzarile par a fi cu dedicatie daca luam in calcul cumparatorii. Unul dintre acestia a fost Decebal Fagadau care a cumparat pe 31.05.2005 un lot de 500 mp.

 

Dupa aceasta achizitie Fagadau a facut un schimb de teren tot in aceeasi zona cu Balagiu Adrian. Interesant este ca Balagiu cumparase parcela de la Mihaela Elvira Gherasim (Chiriac dupa casaorie) fost actionar la clinica Pozimed, unde directoare a fost pana in decembrie anul trecut sotia lui Decebal Fagadau. Si acum: Stupoare!!!! Decebal Fagadau a vandut tot finului sotilor Dospinescu: Cristea Dan Florin. Tragem inca o data linie si putem spune ca la tranzactia de la lacul Siutghiol, care a fost dupa aceasta, Cristea Dan Florin si sotia sa au cumparat scump de la Maria Martin si au vandut ieftin socrului lui Decebal Fagadau, iar la tranzactia de la Compozitorilor au cumparat probabil scump de la actualul primar. Aceste tranzactii sunt suspectate de intelegeri prelabile in care se vehiculeaza sume importante de bani.

 

Doctori, procurori, judecatori!

Printre proprietarii care se afla in zona existe multe nume din anturajul lui Radu Mazare: doctorul arestat Danut Capatana fostul director al Spitalului Judetean are si el o parcela ca si Popa Basarab, fostul patron al Pomacost SRL, societatea care are contract cu Primaria Constanta pentru intretinerea spatiilor verzi din oras si care a decedat in vara lui 2015. In zona au mai cumparat si magistrati constanteni. Judecatorul Epure Marius Cristian are acolo casa. Sotii Ilie si Albu Petra, socrii prim procurorului de Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta Gigi Valentin Stefan au avut un teren in Compozitorilor.

 

Daca luam in calcul cine sunt cei care detin terenuri din retrocedarea Lese si ca vanzarile s-au facut in primavara-vara lui 2005, putem trage concluzia ca doctorul Serban era doar un intermediar caruia i se si indica cui sa vanda si probabil si cu ce pret. Acum Decebal Fagadau este tributar lui Radu Mazare, Nicusor Constantinescu si Sorin Strutinsky asa ca ramanerea sa in functia de primar este o garantie a continuarii afacerilor tripletei care a spoliat Constanta.

 

„Este greu sa vii dupa un mandat de 15 ani ai lui Radu Mazare si sa faci ceva notabil”, sustine Decebal Fagadau!