O preocupare majora a tatalui nostru, cand eram mici, a fost sa ne faca sa intelegem cat de importanta este politetea in viata.
De multe ori mi-am dat seama cat de mult nu-i placea obiceiul oamenilor de a intrerupe conversatia atunci cand cineva vorbeste. Am vazut de multe ori cum mi-a suportat aceasta eroare. Desi era vizibil suparat, niciodata nu m-a certat pentru asta, ceea ce m-a surprins foarte mult.
Intr-o dimineata, foarte devreme, el ma invitat sa merg la padure sa aud cantand pasarile. Am mers cu mare bucurie, si imi aduc aminte cum ne-am udat pantofii prin roua ierbii. El a oprit intr-o poienita si, dupa o tacere scurta, m-a intrebat:
– Ai auzit acest sunet…?
Am ciulit urechea cateva secunde si am raspuns:
– Am auzit sunetul unei carute care ar trebui sa fie pe drum…
– Asa e … E goala …
Dar nu am putut vedea drumul si l-am intrebat mirat:
– Cum poti sa stii ca e goala?
– Acum este foarte usoara. Stii de ce?
– Nu! – I-am spus nedumerit.
Tatal meu a pus mana pe umarul meu si s-a uitat adanc in ochii mei, explicandu-mi:
– Din cauza zgomotului pe care il face. Cu cat este mai goala caruta, mai mare zgomot face.
Nu a mai spus nimic, dar mi-a dat o multime de gandit. Am devenit adult si, chiar si astazi, cand vad o persoana vorbareata si nedorita, care intrerupe conversatia in jurul lui, sau atunci cand vorbesc eu peste altii, am imediat impresia ca ascult vocea tatalui meu in padure care ma invata: „Cu cat este mai goala caruta, mai mare zgomot face”
