Sute de cerşetori, hoţi şi prostituate din România împânzesc Londra la Jocurile Olimpice

Bande infracţionale din România transportă cu autocarele sute de bărbaţi, femei şi copii la Londra, înaintea Jocurilor Olimpice, pentru a împânzi străzile ca hoţi de buzunare, cerşetori şi prostituate. Est-europeni fără nici un ban coboară din autocare la West End, deja dotaţi cu hărţi care le indică unde să lucreze. Străzile din zona Marble Arch sunt pline de imigranţi care dorm pe unde apucă.

Autorităţile evacuează în fiecare noapte până la 60 de români fără adăpost din zona Marble Arch şi Oxford Street. Poliţia a descoperit 50 de femei aduse în zonă pentru a lucra ca prostituate şi au arestat patru cerşetoare care foloseau copii cu vârsta chiar şi de trei săptămâni, relatează Daily Express, în ediţia electronică de marţi.

Click pe aceeasi tema:  IMAGINI SENZATIONALE! Cel mai rapid AVION din lume! GALERIE FOTO

Evacuarea oamenilor şi curăţarea mizeriei pe care o fac costă mii de lire sterline. Munca suplimentară a paznicilor a determinat deja costuri suplimentare de 13.000 de lire (circa 16.000 de euro), iar broşurile pentru a-i avertiza pe localnici să nu le dea bani cerşetorilor au costat 8.000 de lire (aproape 10.000 de euro).

„Credem că ne confruntăm cu primele acţiuni antreprenoriale pro-active ale unor bande organizate înaintea Jocurilor Olimpice”, a declarat Claire Hardy, ofiţer responsabil de reducerea infracţionalităţii la Westminster.

Click pe aceeasi tema:  De ce nu citesc romanii Biblia?

„Am avut întotdeauna probleme cu est-europenii care vin aici. Dar în ultimele trei săptămâni au venit cu o intensitate pe care nu am mai întâlnit-o până acum”, a afirmat Nickie Aiken, membru al Cabinetului Consiliului Westminster pentru protecţia comunităţii. Ea a adăugat că deşi sunt trimişi înapoi în România, aceştia revin pentru că Marea Britanie are reputaţia că oferă ajutoare şi cazare.

sursa: Mediafax









spre