Pe fondul difuzarii de catre televiziunea Kanal D a serialului tradus in limba romana cu numele de „Suleyman Magnificul, sub domnia iubirii”, in Romania a reizbucnit polemica in jurul rolului istoric pe care celebrul sultan otoman il are in destinul Tarilor Romane. Istoriografia romaneasca si cea turceasa evident ca sunt scandalizate de maniera in care scenaristii si regizorii serialului au inteles sa dea viata sultanului ramas in istorie cu porecla Magnificul.
Pentru istoricii romani, serialul turcesc a reprezentat un prilej sa mai scuture praful de pe cartile care trateaza subiectul si sa arate rolul nefast pe care Suleyman l-a jucat in destinul tarilor romane.
Daca istoricii romani pledeaza cu obstinatie pentru caracterul unic al dominatiei otomane in Tarile Romane, subliniind faptul ca turcii nu au dispus niciodata anexarea administrativa a celor doua state, viziunea turcilor este ceva mai simpla. Indiferent cum i-ar spune, si Moldova si Tara Romaneasca s-au aflat sub stapanire otomana.
Astfel, in viziunea otomana, Tara Romaneasca a intrat efectiv sub stapanirea sultanului dupa campania din 1462 indreptata impotriva lui Vlad Tepes (1448; 1456-1462; 1476), cand Radu cel Frumos (1462-1473; 1473-1474; 1474-1475) s-a inchinat sultanului Mehmed II Cuceritorul (1451-1481). Sa retinem faptul ca reglementarile dintre cele doua state erau incheiate pe termen limitat, de obicei pe durata vietii sultanului, si ele nu definitivau statutul Valahiei pe termen lung.
Voievozii Tarii Romanesti contemporani cu Süleyman nu uitau sa precizeze in corespondenta cu alti crestini ca „domnia noastra este de la turci”. In prima parte a domniei sale, sultanul a urmat vechiul obicei prin care boierii alegeau domnitorul, urmand ca acesta sa fie confirmat de Poarta. Insa dupa ce domnitorul Radu Paisie (1535-1545) a trecut de partea habsburgilor, incepand cu anul 1545 Süleyman a inceput sa numeasca personal conducatorii Valahiei, fara ca acestia sa fi fost alesi in prealabil de catre boierime.
Prima actiune militara otomana indreptata impotriva Moldovei a avut loc in anul 1420, in timpul domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432), iar procesul prin care acest stat a fost incorporat Imperiului a inceput in anul 1456, cand Petru Aron (1451-1452; 1454-1455; 1455-1457) a acceptat plata tributului in schimbul obtinerii pacii. Insa momentele cheie in definirea relatiilor moldo-otomane sunt reprezentate de tratatele dintre Stefan cel Mare (1457-1504) si sultanii Mehmed II si Bayezid II (1481-1512) in 1481, respectiv 1486 si, mai ales, de expeditia lui Süleyman impotriva lui Petru Rares (1527-1538; 1541-1546) din anul 1538. Pornirea acestei campanii a fost determinata de incercarile voievodului moldovean de a duce o politica externa independenta de cea a Imperiului Otoman, fapt ce contravenea intelegerilor anterioare. In urma acestei actiuni militare conduse personal de catre sultan, Suceava a fost cucerita, tezaurul a fost confiscat, iar cetatea Tighina si Bugeacul au fost anexate de otomani. Intr-o inscriptie de la Tighina, devenita celebra, Süleyman anunta triumfator ca „tulburatorul Petru voievod, om razboinic, a fost alungat. Potcoava calului meu a ridicat pulbere, sunt cuceritorul tarii Bogdan[1]”. Probabil ca de aici s-a inspirat si Dumitru Almas pentru juramantul lui Süleyman din povestirea istorica.
Trebuie retinut, deci, anul 1538 ca data a intrarii efective a Moldovei sub dominatia turcilor. In conceptia otomana, Moldova a fost cucerita cu forta, iar dreptul lui Süleyman de a hotari soarta acestui voievodat reprezenta dreptul sabiei sale. Dimitrie Cantemir mentiona anul 1529, cand otomanii au asediat pentru prima data Viena, ca momentul in care tara s-a inchinat sultanului, considerand ca interventia din 1538 nu a schimbat raporturile dintre Moldova si Imperiul Otoman. Domnitorul si carturarul moldovean incerca astfel sa explice diferentele dintre Valahia si Moldova in ceea ce priveste statutul fata de Poarta, primul principat fiind cucerit cu forta, iar cel de-al doilea inchinandu-se de bunavoie. Precum in Tara Romaneasca dupa 1545, Süleyman l-a numit personal pe Stefan Lacusta (1538-1540) la conducerea Moldovei dupa alungarea lui Petru Rares. Acesta din urma isi va relua domnia in anul 1541, dupa ce sultanul l-a chemat la Constantinopol sa i se inchine in persoana. Revenirea s-a a fost facilitata si de actiunea boierilor care, dupa ce l-au ucis pe Stefan Lacusta, l-au ales ca voievod pe Alexandru Cornea (1540-1541), starnind mania lui Süleyman.
Cu toate ca au intrat sub controlul otoman inaintea domniei lui Süleyman, acesta a fost cel care a reglementat statutul principatelor fata de Poarta, iar succesorii sai mentionau aceste actiuni in reinnoirea tratatelor cu Moldova si Valahia.
Pe baza materialelor historia.ro
