Acasă Stirile zilei Stiinta SERVICIU INEDIT lansat de NASA! Acum poti urmari IMAGINI cu PAMANTUL in...

SERVICIU INEDIT lansat de NASA! Acum poti urmari IMAGINI cu PAMANTUL in direct de pe ISS! VIDEO LIVE

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

NASA a lansat de curand un serviciu inedit de streaming prin care poti urmari imagini cu Pamantul in direct de pe Statia Spatiala Internationala (ISS).

De la inceputul erei spatiale, doar cateva zeci de astronauti au intrat in clubul select al oamenilor care au putut sa vada Pamantul din spatiu. Internautii din lumea intreaga sunt invitati sa se alature acestei aventuri gratie unor camere video ce au fost amplasate in exteriorul Statiei Spatiale Internationale, informeaza dailymail.co.uk.

Proiectul High Definition Earth Viewing (HDEV) lansat de NASA permite internautilor sa vada imagini din spatiu cu planeta noastra in timp ce ISS se roteste in jurul Terrei.

Cele patru camere video de inalta definitie au fost instalate pe Columbus External Facility, doua console identice in forma literei „L” aflate in exteriorul statiei, la bordul carora au loc diverse experimente stiintifice. Desi scopul principal al misiunii este acela de a analiza capacitatea acestor dispozitive electronice de a „supravietui” si de a functiona in vidul spatial, savantii de la NASA au in vedere si o serie de beneficii educationale.

Experimentul a debutat pe 18 aprilie 2014, odata cu lansarea capsulei spatiale Dragon, fabricata de compania SpaceX, la bordul careia s-au aflat cele patru camere video. Acestea au fost instalate la exteriorul ISS pe 30 aprilie.

Utilizatorii sunt sfatuiti sa nu intre in panica daca ecranul pe care urmaresc aceasta transmisiune este negru, deoarece ISS efectueaza o rotatie completa in jurul Terrei la fiecare 90 de minute, iar aproximativ jumatate din aceasta perioada de timp este petrecuta de statie in intuneric, in partea in care pe planeta noastra este noapte.

Totodata, semnalul video se intrerupe uneori, dar, in general, serviciul de streaming este functional si opereaza corect.

Studentii americani au contribuit la realizarea designului unora dintre componentele camerelor video in cadrul programului „High Schools United with NASA to Create Hardware” (HUNCH). Alte echipe de elevi si studenti se ocupa cu administrarea streamingului video de pe Terra pe masura ce acele camere video transmit imagini la sol in timp real.

Una dintre camere este indreptata spre Terra (nadir), a doua este fixata inspre inainte, pe directia in care se deplaseaza ISS, iar ultimele doua sunt indreptate spre inapoi (zenit). Cele patru camere video transmit fiecare imagini fixe si nu au posibilitatea de a face zoom.

Cele patru camere video nu sunt totusi complet expuse in fata conditiilor vitrege din spatiu, intrucat sunt inchise in cutii presurizate continand azot solid.

Proiectul HDEV va ramane operational pana in octombrie 2015.

NASA va lansa in a doua jumatate a acestui an un alt proiect video, denumit Urthcast, instalat tot pe ISS, ce va permite publicului larg sa faca zoom pe imaginile cu Terra ce vor fi difuzate de un streaming video de inalta definitie. Acest experiment va permite utilizatorilor de internet sa urmareasca, in timp real, imagini din spatiu cu evenimente care se petrec pe planeta noastra.


Live streaming video by Ustream

Sursa: mediafax.ro