Acasă World Se incing spiritele intre Polonia si Rusia! Parchetul polonez anunta ca a...

Se incing spiritele intre Polonia si Rusia! Parchetul polonez anunta ca a gasit vinovatii pentru tragedia de la Smolensk!

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Parchetul polonez a transmis luni ca va inculpa controlori de trafic aerian rusi pentru ca au provocat in mod ‘voluntar’ tragedia aeriana de la Smolensk din 2010, in care au murit 96 de persoane, printre care si presedintele Lech Kaczynski, potrivit AFP.

Guvernul partidului nationalist Lege si Justitie (PiS), care sustine ipoteza unui atentat, desfasoara propria ancheta asupra acestei catastrofe, care, conform fostului executiv liberal, a fost cauzata de erori umane si de conditiile meteo nefavorabile.

O noua analiza de probe, printre care inregistrari de conversatii intre echipajul avionului prezidential si turnul de control de la Smolensk, „le-a permis procurorilor sa formuleze noi capete de inculpare impotriva a doi controlori de trafic aerian, cetateni ai Federatiei Ruse, precum si a unei a treia persoane care se afla atunci in turnul de control”, a declarat presei procurorul general adjunct, Marek Pasionek.

Cei doi controlori rusi au fost deja inculpati de Parchetul polonez in 2015, unul pentru „ca a provocat pericolul direct al unei catastrofe aeriene”, iar al doilea „pentru ca a provocat neintentionat o astfel de catastrofa”.

Luni, Parchetul a refuzat sa precizeze detaliile actului de inculpare pana cand nu vor fi prezentate persoanelor vizate, noteaza Agerpres.

Parchetul a informat de asemenea ca fragmente ale aparatului de zbor vor fi trimise in mai catre patru laboratoare straine, printre care unele din Marea Britanie si Spania, pentru a verifica daca prabusirea avionului ar fi putut fi provocata de explozibili.

In acest sens, justitia poloneza va efectua exhumarea corpurilor tuturor victimelor pentru a stabili cauza mortii lor.

Polonia cere fara succes Rusiei sa restituie epava avionului, care s-a prabusit la 10 aprilie 2010 la Smolensk. Conform Moscovei, restituirea nu va fi posibila pana cand justitia rusa nu isi va incheia propria ancheta judiciara.

Pentru Varsovia, epava are o valoare simbolica, insa ea este in primul rand o proba majora care ar putea permite sa se stabileasca daca prabusirea a fost un accident sau rezultatul unui atentat.

Aceasta catastrofa, care alimenteaza o dezbatere politica ce ii divizeaza profund pe polonezi, le-a servit conservatorilor ca un cal de bataie pentru a reveni la putere.

Ministrul apararii, Antoni Macierewicz, l-a acuzat in martie pe fostul premier Donald Tusk de ‘tradare diplomatica’ in ancheta privind accidentul.