Acasă World Scrisoarea emotionanta a lui Albert Einstein in care si-a prevestit sfarsitul! „Diferenta...

Scrisoarea emotionanta a lui Albert Einstein in care si-a prevestit sfarsitul! „Diferenta dintre trecut, prezent si viitor este doar o iluzie”

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Albert Einstein a fost un geniu al fizicii, insa renumitul savant a avut mai putin succes in domeniul relatiilor umane si regreta esecul celor doua mariaje ale sale, potrivit unei scrisori adresate familiei unui prieten, ce va fi pusa in vanzare in cadrul unei licitatii organizate de casa Christie’s in luna iulie.

„Ceea ce admiram cel mai mult la el ca om a fost modul in care a reusit sa traiasca atat de mult timp, linistit si durabil, cu o sotie – o incercare in care eu am esuat lamentabil in doua randuri”, dezvaluia intr-o scrisoare celebrul om de stiinta, pe 21 martie 1955, dupa decesul colegului si bunului sau prieten Michele Besso.

Scrisoarea se incheie cu un paragraf emotionant, in care Einstein, care a murit la o luna dupa prietenul lui, spunea: „Mi-a luat-o inainte inca o data, cu putin, parasind aceasta lume ciudata. Insa asta nu este important. Pentru oameni ca noi, care credem in fizica, diferenta dintre trecut, prezent si viitor este doar o iluzie”, scrie ziare.com.

Michele Besso a fost un sprijin pretios pentru Einstein in timpul dificultatilor conjugale ale acestuia cu prima sotie a lui, Mileva, de care s-a despartit in 1914, inainte de a se casatori cu verisoara lui, Elsa.

Cele 56 de scrisori puse in vanzare la Londra acopera o perioada de peste 50 de ani din viata savantului de renume mondial si abordeaza subiecte diverse, precum fizica – in special teoria relativitatii – venirea la putere a nazistilor si chestiuni intime. In acele texte, Albert Einstein isi demonstreaza modestia, autoironia si dragostea fata de munca sa.

Albert Einstein si Michele s-au imprietenit in timp ce erau studenti la Zurich, la sfarsitul anilor 1890.

Scrisorile celebrului fizician vor fi puse in vanzare intre 6 si 13 iulie.