Acasă Stirile zilei Scenariu sumbru! Ce pierderi ar provoca un cutremur similar celui din 1977

Scenariu sumbru! Ce pierderi ar provoca un cutremur similar celui din 1977

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Un cutremur similar celui din 1977 ar produce pierderi de circa 1,8 miliarde euro, cu 20% mai mari decat in urma cu 38 de ani, estimeaza Ministerul de Finante.

“Luand in calcul un coeficient suplimentar de 20% fata de aceasta valoare (a pagubelor din 1977 n.r.) – determinat de factori cum sunt vechimea constructiilor, punerea partiala in practica – din cauza insuficientei fondurilor – a Programului national de consolidare a constructiilor,creșterea numarului de cladiri cu aglomerari de persoane, creșterea costurilor generate de Inflatie etc., se poate estima ca un cutremur produs in prezent, similar ca parametri cu cel din 1977, ar genera pierderi de circa 1,8 miliarde euro”, se arata in raportul asupra bugetului pentru 2016, citat de profit.ro.

Conform documentului, cutremurul din 1977 in București a avut un cost care a fost estimat la 7% din PIB. In baza datelor statistice existente din anul 1977 (Raportul Bancii Mondiale din1978), pagubele materiale au fost de 2,048 miliarde dolari.

Calamitatile naturale – inundatii, alunecari de teren etc – au creat pagube insemnate intre 2005 și 2014. Datele centralizate arata ca s-au cheltuit peste 14,4 miliarde lei, de la buget, in aceasta perioada, astfel: 5,97 miliarde lei in 2005, 887 milioane lei in 2006, 708 milioane lei in 2007, 1,6 miliarde lei in 2008, zero lei in 2009, 3,73 miliarde lei in 2010, 464 milioane lei in 2012, 705milioane lei in 2013 și 279 milioane lei in 2014.

In timpul cutremurului din 1977, s-au prabușit 28 cladiri inalte și au fost produse avarii grave in unele unitati industriale. Din aceasta cauza au decedat 1.570 de persoane și au fost ranite alte 11.300. Peste 70% din pagube și 90% dintre victime au fost inregistrate in Capitala.