Acasă Stirile zilei Bani Rusia va raspunde in oglinda: Activele firmelor europene si americane vor fi...

Rusia va raspunde in oglinda: Activele firmelor europene si americane vor fi CONFISCATE

Militari rusi blocand o unitate militara in Ucraina
Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Rusia lucreaza la un proiect de lege care sa permita confiscarea bunurilor firmelor europene si americane, in cazul in care sunt impuse sanctiuni din cauza interventiei militare in Ucraina, a anuntat miercuri un senator rus.

„Proiectul de lege propune sa fie acordate asemenea prerogative presedintelui si Guvernului”, a declarat seful Comisiei pentru legislatie constitutionala din cadrul Consiliulu Federatiei (Camera superioara a Parlamentului) Andrei Klisas, citat de agentia RIA Novosti.

El a anuntat ca, pentru moment, juristii „studiaza in mod atent problema” constitutionalitatii confiscarii unor active si conturi ale unor firme straine si persoane fizice.

„Dar, in tot cazul, nu ne indoim ca acest lucru nu corespunde normelor europene. Este suficient sa ne amintim exemplul Ciprului, cand confiscarea a devenit una dintre conditiile acordarii unui ajutor de catre Uniunea Europeana (UE) tarii”, a spus el.

Klisas nu a oferit detalii despre acest proiect de lege, dar a apreciat ca „orice sanctiune trebuie sa fie reciproca”.

Un consilier de la Kremlin, Serghei Glaziev, a declarat marti ca Rusia isi va reduce „la zero” dependenta economica fata de Statele Unite, in cazul in care Washingtonul ii va impune sanctiuni din cauza situatiei din Ucraina, si a avertizat ca acest lucru va conduce la un „krach” al sistemului financiar american.

El a evocat atat posibilitatea utilizarii altor valute decat dolarul, cat si posibilitatea de a nu rambursa imprumuturi contractate la banci americane.

O sursa de la Kremlin a anuntat, totusi, la scurt timp dupa aceste declaratii, pentru agentia publica RIA Novosti, ca Glaziev si-a exprimat opinia personala si ca nu este vorba despre pozitia oficiala a Kremlinului.