Rusia incearca sa arate lumii ca nu-i controleaza pe SEPARATISTI. Acestia au refuzat sa PREDEA armele

Separatistii prorusi din Donetk au anuntat vineri ca nu vor evacua institutiile guvernamentale ocupate, intr-un gest de sfidare fata de autoritatile de la Kiev, incalcand astfel acordul international de la Geneva privind solutionarea crizei din Ucraina, semnat si de oficialii rusi.

Rasculatii pro-rusi din „republica Donetk” afirma ca nu se simt legati de acordul incheiat joi la Geneva, care „nu a fost semnat in numele” lor, si isi mentin intentia de a organiza un referendum privind autonomia, a anuntat joi unul dintre liderii acestora.

Separatistii accepta sa evacueze cladirile pe care le ocupa, asa cum prevede acordul, insa autoritatile proeuropene de la Kiev „trebuie, mai intai, sa paraseasca cladirile pe care le ocupa ilegal dupa lovitura de stat”, a declarat pentru presa, la Donetk, Denis Pusilin, unul dintre „ministrii” Guvenului acestei „republici” autoproclamate.

Click pe aceeasi tema:  DNA cere începerea urmăririi penale împotriva Ministrului Mediului. Laszlo Borbely este acuzat de trafic de influenţă şi fals în declaraţii

Aleksandr Gnezdilov, purtatorul de cuvant al separatistilor, care au proclamat „Republica Populara Donetk” in estul Ucrainei, a declarat ca guvernul de la Kiev este „ilegitim”, iar militantii vor evacua institutiile ocupate cand Executivul ucrainean va demisiona, relateaza BBC News online.

De altfel, situatia ramane tensionata vineri in estul Ucrainei, unde au fost semnalate schimburi de focuri. Potrivit agentiei Interfax-Ucraina, parasutistii ucraineni au deschis focul impotriva unor protestatari, care au ridicat baricade la Serheevka, in regiunea Donetk.

Rusia, Ucraina, Uniunea Europeana si SUA au ajuns, joi, la Geneva, la un acord privind masuri „in etape” pentru detensionarea crizei din Ucraina, masuri care sa includa abtinerea de la violente.

Click pe aceeasi tema:  Descoperire macabra in DAMBOVITA: cadavrul unei femei decapitate plutea pe raul Arges!

Participantii la reuniunea de la Geneva au stabilit, de asemenea, sa faca apel la dezarmarea grupurilor ilegale inarmate si la evacuarea cladirilor ocupate. „Toate grupurile inarmate ilegale trebuie sa fie dezarmate, toate cladirile ocupate ilegal trebuie date inapoi proprietarilor lor legitimi, toate strazile, pietele si alte locuri publice din orasele ucrainene trebuie eliberate”, se arata in document.

Totodata, acesta prevede o amnistie pentru cei care vor respecta dispozitiile acordului, cu exceptia celor care „se fac vinovati de crime capitale”.

Misiunea de supraveghere a Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE) va ajuta autoritatile ucrainene sa puna in aplicare aceste masuri.

spre