Acasă Stirile zilei Energie Romania nu ofera cele mai bune conditii pentru proiecte de ENERGIE REGENERABILA

Romania nu ofera cele mai bune conditii pentru proiecte de ENERGIE REGENERABILA

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Directorul general al Verbund Romania, Ovidiu Pop a declarat ca Romania nu ofera, in prezent, cele mai bune conditii pentru derularea investitiilor in energie regenerabila, din cauza intarzierilor companiilor de stat.

„Din pacate, in acest moment nu este un mediu prielnic de a discuta posibilitati de investitii. Trebuie sa existe o continuitate, profesionalism in acest domeniu. Trebuie sa avem si partea de (energie – n.r.) clasica, unitati de pompaj, termocentrale cu pornire rapida, astfel incat siguranta sistemului sa nu fie pusa niciodata in pericol”, a afirmat Pop prezent la un seminar pe tema energiilor regenerabile.

„Colegii de la Hidroelectrica sunt in aceasta perioada intr-o situtie mai delicata, nu si-au fixat inca strategia privind investitiile. (…) In momentul in care Hidroelectrica va decide si compania Verbund isi va revizui pozitia privind investitiile din Romania. Deocamdata ce este cert este ca Verbund isi doreste sa finalizeze aceasta investitie in parcuri eoliane”, a continuat Pop.

Verbund a finalizate parcuri eoliene de 100 MW si are in constructie alte unitati cu o putere tot de 100 MW.

„Toti cei 200 MW ar fi trebuit finalizati pana in decembrie 2012, dar din cauza unor intarzieri inerente unor astfel de investitii termenul a fost extins pana in primul trimestru al anului viitor”, a afirmat Pop.

Grupul Verbund, detinut de statul austriac, a anuntat in august ca vizeaza investitii totale de peste 300 milioane euro in parcuri eoliene in Romania pana in 2013.