Acasă Stirile zilei Romania, granarul Europei, este istorie! 70% din mancarea noastra vine din import

Romania, granarul Europei, este istorie! 70% din mancarea noastra vine din import

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Te-ai intrebat vreodata de unde vine deliciosul snitel de porc pe care tocmai l-ai mancat? Sunt sanse mari sa fie din import. Aproape 70% din mancarea cu care ne umplem frigiderul e cumparata de peste granita. Chiar si fructele si legumele pe care acum cativa ani le luam de la noi, le aducem, mai nou, tot din tari straine.

Statistica le spune insa romanilor ca mai tot ce manca si beau vine de peste granita.

Concret, in primele cinci luni ale acestui an, Romania a cumparat din strainatate produse agroalimentare, bauturi si tutun de peste doua miliarde de euro. Principalul produs pe care-l importam este porumbul, care ne-a costat 137,3 milioane de euro, in perioada ianuarie-mai 2015, potrivit datelor INS.

Si asta in conditiile in care tara noastra e pe podium la capitolul suprafata cultivata cu porumb in UE. Cand tragi linie, afli insa ca doar cultivam mult, pentru ca productia e mica. Peste un milion de ha stau parloaga si nu produc nimic, scrie libertatea.

Suntem de rasul lumii, daca ne gandim ca in timp ce avem una din cele mai mari suprafete arabile din Europa si chiar din lume, in pietele noastre pana si cartofii sunt din import (din tari precum Germania, Austria, Grecia).

Motivele sunt aceleasi de ani buni: fermierii nu vor sa se uneasca in asociatii, statul acorda din ce in ce mai putine subventii, iar pamantul se lucreaza mai des cu calul decat cu tractorul.

In primele cinci luni ale anului, romanii au cheltuit peste 95 de milioane de euro pe friptura si mezeluri importate in mare parte din Germania, furnizorul nostru principal de carne, cand vine vorba de porc.

Motivul pentru care vreo 60% din carnea de porc pe care o mancam vine din import? Este mai rentabil sa cumperi din strainatate decat sa cresti animale in Romania.

Si la capitolul legume- fructe, Romania importa cantitati enorme! Desi suntem cunoscuti, de exemplu, pentru merele de Voinesti, romanii au livrat in hiper si supermarketuri in special varza, morcovi sau rosii. Fructe, mai rar si din cauza faptului ca ale noastre “nu corespund standardelor europene”.

Adica sunt mici si nu-ti iau ochii. Nici la capitolul legume nu stam mai bine. O mare parte a cartofilor, ardeilor sau verzei de la raft, dar si din piete vine din Polonia sau chiar din Turcia, Belgia si Olanda. Pana si pepenii de Dabuleni au fost inlocuiti de “fratii” lor din Egipt sau Grecia. In alta ordine de idei, dependenta noastra de importuri inseamna un singur lucru pentru romanul de rand: mancare mai scumpa, iar pe pietele internationale ii creste pretul de la o zi la alta.

Balanta comerciala a Romaniei – adica diferenta dintre exporturi si importuri – a atins valoarea de 3,2 miliarde de euro in primele sase luni ale lui 2015, in crestere cu 441,1 milioane de euro fata de intervalul similar din 2014, arata datele INS.

Exporturile realizate au depasit 27 de miliarde euro, in crestere cu 5,9%, iar importurile au ajuns la 30,3 miliarde de euro, cu 6,9% mai mari comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut.

Ce vindem si ce cumparam: in special masini si echipamente de transport (44,6% la export si 36,7% la import), alte produse manufacturate (33,2% la export si respectiv 31,5% la import) si produse agroalimentare si tutun (8,2% la export; 8,1% la import).