Pe ce deget se poarta inelul de cununie ?
Potrivit traditiei, inelul de cununie se poarta pe degetul inelar, cel de-al patrulea deget al mainii stangi, o superstitie provenind din antichitate, cand se spunea ca de la acest deget porneste o vena a dragostei („vena amoris”) ce duce direct catre inima. Intr-un alt obicei, rar intalnit in Romania, verigheta isi are locul pe cel de-al patrulea deget al mainii drepte, considerandu-se ca primele trei degete (incluzand policarul) sunt reprezentari pure ale Sfintei Treimi. Pentru altii, preotul era cel care pronunta: „in numele tatalui” (la nivelul degetului aratator), „in numele fiului” (la nivelul degetului mijlociu) si „al sfantului duh” (la nivelul degetului inelar) si astfel inelul isi gasea locul pe acest deget. La romani, verighetele simbolizeaza vesnicia si trainicia cununiei si a familiei intemeiate.
Nimeni nu stie cu exactitate cand a fost descoperit, dar din istorie aflam ca inelul legamantului a inceput sa fie din ce in ce mai popular in jurul secolului al 4-lea e.n. In acele timpuri, verigheta era denumita „inelul cu sigiliu” (este primul inel care apare mentionat in Biblie). Evident, nu reprezenta acelasi lucru ca si astazi, ci el era simbolul demnitatii, autoritatii si era folosit pentru sigilarea unor contracte ale romanilor. Deci, verigheta a fost prima oara folosita de romani. Barbatii romani, in timpul pe care il aveau intre logodna si nunta, trebuiau sa dea o suma de bani sau un obiect valoros miresei. Timpul trece, lumea romana se schimba, iar inelul legamantului ramane si astazi simbolul unirii sufletelor indragostitilor.
Sunt o multime de explicatii referitoare la purtarea verighetei pe degetul inelar. De exemplu, in medicina chineza, se spune ca pe degetul inelar exista unele meridiane ce au ca functie cautarea partenerului de viata. Atunci cand pe deget este pus acest inel al legamantului, acele meridiane sunt oprite, ele incetand cautarea sufletului pereche.
Inca din cele mai vechi timpuri, cercul a fost considerat simbolul infinitului, al continuitatii eterne. Forma circulara a inelului de legamant incepe sa prinda contur in Egiptul antic, el fiind simbolul iubirii nemarginite. In acel timp, verighetele se confectionau din ierburi, vegetale in general, iar acestea trebuiau inlocuite frecvent. Acest lucru devenea obositor si necesita timp, iar oamenii au realizat ca metalul este mult mai comod de folosit. Prelucrarea metalului in scopul crearii verighetelor a aparut in perioada Romei Antice pentru a scoate in evidenta asemanarea intre metal si mariaj: ambele trebuiau sa fie durabile. Forma circulara se pastreaza si in societatea zilelor noastre, dar moda si tendintele in permanenta schimbare in domeniul bijuteriilor isi fac simtita prezenta.
CITESTE IN PAGINA URMATOARE
