Un proiect unic de colectare a deseurilor a fost lansat de Ministerul Mediului, astfel ca in marile centre comerciale vor fi instalate automate pentru preluarea dozelor de PET si aluminiu, iar consumatorul va primi in schimb un voucher.
La fiecare PET sau recipient din metal, aparatul iti elibereaza un voucher in valoare de 50 de bani. Tichetul se poate folosi in magazinul respectiv pentru orice fel de aliment.
Un asemenea aparat costa 35.000 de euro.
„Fiecare cetatean, care utilizeaza un astfel de aparat, prin introducerea deseului din plastic, aluminiu sau sticla, primeste un voucher care are o valoare de 50 bani. Cu acest voucher va obtine un discount la produsele alimentare din magazinul in care este instalat aparatul”, a spus ministrul Mediului Rovana Plumb.
Prezent la eveniment, premierul Victor Ponta a aratat ca ideea este foarte buna.
„Va anunt ca primul lucru (pe care il voi face): Va dau bani din fondul de rezerva sa duceti la Tulcea niste aparate din astea, ca toata lumea care se plimba prin Delta sa vina cu sticlele din plastic inapoi”, a afirmat Ponta, dupa ce i s-a spus ca un aparat costa 35.000 de euro.
Ministrul Mediului, Rovana Plumb, i-a explicat ca aparatul nu are beneficii numai pentru mediu, ci si unele avantaje sociale: 20 de aparate instalate asigura 50 locuri de munca.
Statiunile de la mare si munte sunt primele care vor beneficia de asemenea aparate de reciclare.
„Imi doresc sa nu mai traiesc in tara PET-urilor, a sticlelor de plastic”, a adaugat Ponta.