Acasă Stirile zilei Program: Noaptea Institutelor Culturale 2012

Program: Noaptea Institutelor Culturale 2012

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Noaptea Institutelor Culturale, unul din cele mai populare evenimente culturale bucurestene, ajunge pe 22 iunie 2012 la cea de-a sasea editie. Din 2007 sarbatorim, la sfarsitul lunii iunie, institutele culturale de la Bucuresti, care isi deschid portile si mai larg decat o fac de obicei, indemnand publicul iubitor de cultura la o noapte alba, plina de evenimente atent ticluite si surprize. Incepand din 2009, Noaptea Institutelor Culturale se deruleaza sub egida EUNIC.

In 2011, in Noaptea de Sanziene, mai mult de 50 de evenimente s-au derulat timp de peste 14 ore in 8 locuri din Bucuresti, cu ocazia Noptii Institutelor Culturale. Consumatorii de cultura, chiar si nocturna, s-au putut bucura de filme, expozitii de fotografie sau instalatie video, lansari de carte, lecturi publice, concerte felurite, teatru, jocuri de societate, concursuri si delicioase surprize gastronomice.

Anul acesta, Noaptea Institutelor Culturale este organizata de 14 centre si institute culturale membre EUNIC: British Council, Centrul Ceh, Institutul Balassi – Centrul Cultural al Ungariei, Delegatia Wallonie-Bruxelles, Forumul Cultural Austriac, Institutul Camões/Ambasada Portugaliei, Institutul Cervantes, Institutul Cultural Roman, Goethe-Institut, Institutul Francez, Institutul Italian de Cultura „Vito Grasso“, Institutul Polonez, Centrul Cultural si de Informare al Ucrainei si Centrul Cultural Turc Yunus Emre.

Pentru deplasarea intre centrele in care au loc evenimente, pasionatii de cultura vor avea la dispozitie o cursa speciala RATB.

Noaptea Institutelor Culturale a crescut cu fiecare an atat ca numar de organizatori, ca numar de evenimente, cat si ca numar de participanti, fiind unul din cele mai vizibile si apreciate evenimente din Bucuresti.

PROGRAM

• Forumul Cultural Austriac
la sediul Centrului Cultural al Ungariei
Str. Gina Patrichi (Orlando) nr. 8

00.30 / Proiectia filmului Rapirea neintentionata a doamnei Elfriede Ott, regia: Andreas Prochaska (Dor Film)
In anul 2011, filmul a fost distins in Austria de trei ori, pentru cel mai bun scenariu, cea mai buna muzica si cel mai bun film.
Pentru a-si imbunatati viata, Horst incaseaza timp de doi ani pensia bunicii sale decedate. Nu are probleme pana in momentul in care un om politic local isi anunta vizita pentru a o felicita de ziua de nastere. Foarte decis, prietenul sau Toni imprumuta de la spitalul din apropierea casei o doamna in varsta. Din intamplare, persoana imprumutata este cunoscuta actrita Elfriede Ott. Disparitia pacientei creeaza valuri, iar Horst si Toni se adancesc in incurcaturi.

• Centrul Ceh
Str. Ion Ghica nr. 11 (langa Biserica Rusa)

Intr-o singura noapte din an lasam la o parte arta pretentioasa, subiectele serioase si pregatim, in schimb, un mix de cultura pop. Puteti alege intre un meci de fotbal transmis live, hochei de masa si baschet, versiunea completa a serialului Arabela, o istorie a trailerului si le puteti savura impreuna cu cea mai populara bautura a Cehiei, berea. Pe deasupra, cativa artisti cehi vor interveni in spatiul cladirii, facandu-l de nerecunoscut.

Sala Mare
21.45-23.45 / Workshop on how to love football
Oana Tanase, critic de arta si curator MNAC , va „curatoria” un meci de fotbal, workshop pentru intelectuali si consumatori de cultura, cu studiu de caz pe o partida live, din sferturile de finale Euro 2012.

Sala Mica
19.30-02.00 / Arabela (1979), Cehoslovacia, regia: Václav Vorlícek, 390 min
Mult timp am rezistat insistentei prietenilor Centrului Ceh de a proiecta serialul cu care au copilarit, in cele din urma insa am cedat si suntem dispusi sa deschidem aceasta masina a timpului, care va va teleporta cativa zeci de ani in urma, intr-o lume populata de personaje ca Rumburak, Fantomas, inelul si pelerina fermecata.

Gradina de beton
19.30-02.00 / Baschet & Czech Ice Hockey
20.00-02.00 / The evolution of Trailers
40 de filme clasice de lungmetraj, din intreaga lume si cehesti, condensate in doua ore de trailere.

Everywhere
Intervention
Trei artisti cehi vor interveni in familiarul spatiu al Centrului Ceh, creand lucrari si instalatii site-specific: Dragan Stojčevski, performer si muzician, Lucia Škandíková, actrita si Pavel Sterec, artist vizual, rezidentul Centrului Ceh.

• Centrul Cultural Turc Yunus Emre
Str. Vasile Lascar nr.96 (langa Piata Gemeni)

17.00-18.00 / Invatati limba turca
O lectie demonstrativa de limba turca pentru incepatori
18.00-21.00 / Proiectia filmului A fost odata in Anatolia, regia: Nuri Bilge Ceylan

Ateliere de creatie artistica
Ebru (pictura pe apa). Ebru este arta de a picta pe apa, desenele realizate fiind transpuse pe hartie.
Tir cu arcul traditional turcesc – atelier sustinut de Mustafa Akdoğan. Prezentarea detaliilor tehnice privind constructia arcurilor si sagetilor. Tir cu arcul.
Arta TEZHIP (aurirea) – arta decorativa aflata in stransa legatura cu hüsnühat (caligrafia)
HÜSNÜHAT (caligrafia otomana) – practica artistica a scrisului de mana, sau caligrafie, si prin extensie a crearii de carti.
modelarea sticlei (pipe de suflat).

21.00-22.00 / Recital de baglama (instrument cu 3 corzi); se va alatura si o trupa de dansuri traditionale turcesti.
22.00-24.00 / Expozitie de arta culinara turceasca.

• Centrul Cultural al Ungariei
impreuna cu Forumul Cultural Austriac si Goethe-Institut
Str. Gina Patrichi (Orlando) nr. 8

16.00 / Iepurasul isi invinge frica. Poveste citita in trei limbi (romana, maghiara, germana), urmata de workshop pentru copii.
17.00 / ORIGAMI & RUBIK – workshop si concurs. Va invitam sa va aduceti cubul Rubik de acasa, sunt programate multe surprize!
18.00 / Re-buttoned: Hungarian is in Fashion! (expozitie de moda si design). In 2011, in Ungaria s-a lansat un concurs de fashion design a carui initiativa era popularizarea si aplicarea elementelor traditionale unguresti in designul contemporan. Design Terminal din Budapesta porneste cu aceasta colectie intr-o calatorie in Europa, prima oprire fiind in Bucuresti.
22.00 / Dansuri populare maghiare. In Ungaria in anii 70-80 fenomenul Casei dansului popular s-a transformat intr-o miscare tacita anti-comunista, devenind ulterior o expresie a intoarcerii la valorile traditionale in cultura maghiara, fiind o alternativa cool a discotecilor in Ungaria de azi.
24.00 / Midnight gulas! Pe tot parcursul noptii in curte veti putea cumpara carnati prajiti cu bere, iar mai spre seara bucatarul nostru va va arata cum se face adevaratul gulas unguresc la ceaun si, bineinteles, la miezul noptii va va invita sa si gustati.

• Institutul Cultural Roman impreuna cu Wallonie Bruxelles
Aleea Alexandru nr 38

Jazz, dans, poezie, fotografie, film – bere Grolsch, cafea „Gheorghe Florescu” si clatite „Yvelline”, multa buna dispozitie si veselie.

Sala Mare
17.00-18.30 si 20.00-21.30 / Cursuri de dans „Romana
In secolul al XIX-lea la Brasov se nastea un dans de societate unic si original. Dansul a fost preluat de toate comunitatile Transilvaniei, in pofida rivalitatlor nationale din epoca. ICR va invita la o lectie pentru public sustinuta de maestra Nermina Damian. Accesul este gratuit, dar va rugam sa va inscrieti din vreme.

19.00 / Vernisajul expozitiei Danube, a flowline a fotografului ceh Pavel Hroch
Expozitia urmareste, in cei 300 de km parcursi de autor de-a lungul Dunarii, punctele comune ale etniilor si culturilor diverse. Fotografiile lui Pavel Hroch surprind cu naturalete pescuitul, lucrul in zonele industrale riverane, obiceiurile religioase la sat, dar si elemente care transcend granitele, unind macro-regiunile Dunarii intr-o identitate distincta.

22.15-23.30 / Scurtmetraje Wallonie-Bruxelles
Filme scurte despre care se vorbeste indelung! O selectie care cuprinde cateva dintre cele mai recente si apreciate scurtmetraje belgiene francofone.

23.45-00.15 / Scurtmetraje bursieri ICR
W*EASTERN, regia Olivia Mihaltianu, bursiera la Cité des Arts din Paris, cu sprijinul ICR (Bursa Constantin Brancusi)
AD/HD Back on track, regia Daniel Wetherell, Norvegia, 2010. Regizorul a participat la Cursurile de limba, cultura si civilizatie romaneasca de la Brasov, 2011.

00.30-01.30 / Filme Aristoteles 2011
Momentky, regia Veronika Janeckova, producǎtor Eliza Zdru, imagine Inese Tikmane, montaj Gabi Bazalici.
Gutuiul japonez, regia Mara Trifu, producǎtor Biljana Dolevska, imagine Radu Gorgos, montaj Paula Onet.

Gradina ICR:
18.30-20.00 / Poezia de azi isi intalneste traducatorii
Autori si bursierii-traducatori vor lectura in romana, germana, italiana, rusa, sarba, spaniola, ucraineana, turca. Poeta croata Bozica Jelusic va citi in limba materna, urmand o lectura in romana.

20.30-22.00 / Concert de chitara si contrabas Quentin Dujardin – Boris Schmidt
Absolvent al Conservatorului din Ciney, familiarizat cu chitara clasica, cu armonica si orga, Quentin Dujarin (n. 1977) a sustinut peste 350 de concerte. Apropiat de comunitati din Andalusia, Maroc, Paraguay, atent la amestecurile sonore si compozitor pasionat, muzica sa este „o somptuoasa invitatie la calatorie!” (Guitarist Magazine).

22.30-00.00 / Concert Jazzapella
Jazzappella, grup vocal a cappella infiintat de András Zoltán, abordeaza standarduri de jazz, teme de musical si slagare pop-rock intr-o maniera proprie. Ansamblul de sase voci isi propune provocarea in care fiecare voce in parte este „un instrument” in sine, creand un tot omogen si armonios, plin de energie si fantezie. Piese precum Chanson d’amour sau Seaside Rendezvous, dar si compozitii si aranjamente proprii care asteapta sa fie descoperite de publicul larg, ca si de cel mai rafinat, formeaza repertoriul Jazzappella.

• Institutul Camões
la Institutul Francez
Bulevardul Dacia nr. 77

Anul acesta Institutul Camões sarbatoreste muzica fado la Institutul Francez!
Din noiembrie 2011, data la care a fost declarat Patrimoniu Imaterial al Umanitatii de catre comisia UNESCO, fado-ul nu mai apartine doar Lisabonei si Portugaliei. Fado-ul este acum al tuturor. Maria Raducanu, acompaniata de pianistul Sorin Terinte, va demonstra intocmai universalitatea acestei muzici, printr-un spectacol original cu piese de fado in limbile portugheza, franceza si romana.
Aflati povestea acestei muzici din expozitia Fado, Patrimoniu al Umanitatii, alcatuita de institutii culturale din Lisabona.
Cei care vor sa isi testeze cunostintele despre Portugalia sunt invitati la concursul cu premii de pe terasa Institutului Francez.
Iar pentru curiosi, pofticiosi si impatimiti, in curtea institutului, alaturi de gastronomia franceza, si ea distinsa ca patrimoniu UNESCO, va fi prezent si magazinul cu delicatese portugheze, Gala Food.

19.00 / Magazin de delicatese portugheze Gala Food / Curte
21.00-22.00 / Concert de Fado: Maria Raducanu si Sorin Terinte / Atrium
22.30-22.45 / Concurs cu premii – Ce stiti despre Portugalia? / Terasa

• Institutul Italian de Cultura
Aleea Alexandru nr. 41

Un puzzle de cultura italiana

ora 20.00 / Selectie de scurtmetraje premiate la Festivalul international de scurtmetraje Maremetraggio:

Primavera / Primavara, regia: Marco Danieli, Italia 2006, durata: 10’; film mut
Un batran isi petrece zilele intre sectia de terapie intensiva, unde o ingrijeste pe sotia sa care este in coma, si singuratatea casei sale in care amintirile unei vieti intregi dispar incetul cu incetul. Intalnirea in spital cu o tanara mama care-si ingrijeste fiul adolescent (intalnire compusa numai din priviri si mici gesturi intre doua persoane pe care le apropie o durere care nu are nevoie de cuvinte), il smulge brusc din izolarea sa cenusie si inerta.

Il lavoro / Slujba, regia si scenariul: Lorenzo de Nicola, Italia 2007, durata: 15’; film in limba italiana, subtitrat in limba engleza
Silvano asteapta un raspuns dupa ce a sustinut un interviu foarte important pentru un job. Starea lui de nervozitate intra in conflict cu cea a familiei care deja sarbatoreste. Dar cand in sfarsit suna telefonul, raspunsul va fi cat se poate de iesit din comun.

Uova / Oua, regia si scenariul: Alessandro Celli, Italia 2007, durata: 5’; film mut
Bicicleta, cumparaturile la magazinul din colt, drumul in graba acasa pentru a pregati micul dejun. O dimineata ca toate celelalte.

Tana / Vizuina, regia si scenariul: Giuseppe K. Maglietta, Italia 2007; durata: 9’; film in limba italiana, subtitrat in limba engleza
Un copil se joaca pe stradutele dintr-un cartier de periferie in timp ce, nu departe de el, o tanara africana se prostitueaza. Pentru a scapa de o razie a politiei, tanara se refugiaza pe aceleasi stradute si, in timp ce se porneste o furtuna de vara, il intalneste pe copilul care o ajuta sa scape de politie.

Do you see me?, regia: Alessandro de Cristofaro, scenariul: Alessandro Abbate, Italia 2006, durata: 13’22’’; film in limba engleza, subtitrat in limba italiana
Gilberto confectioneaza rame si tocmai priveste cu satisfactie la ultima sa realizare. Dar femeia din fotografie se misca cu adevarat? Rama este oare o poarta catre o dimensiune paralela? Si cum putem fi siguri de ceea ce numim “timp”?

ora 21.00 / Concert extraordinar sustinut de Maestrul Maurizio Mastrini – singurul pianist din lume care canta invers
Maurizio Mastrini este unul dintre cei mai mari pianisti si compozitori din panorama muzicala si instrumentala internationala. Compozitiile lui sunt o veriga de legatura intre canoanele clasice ale muzicii si noua Muzica Clasica Contemporana, printr-un studiu de cercetare cult si emotional, care se contopeste, in unele fraze, cu dodecafonia, insa fara a recepta duritatea armonica a acesteia din urma. Artist nonconformist, care poarta codite si rasta si canta descult: Este o necesitate a mea – explica Maestrul – pentru ca sunetul se calibreaza si cu utilizarea pedalelor si, pentru o mai multa sensibilitate, prefer sa am picioarele goale, altfel ar fi ca si cum as canta cu manusi si este absolut simplu pe scena, la fel cum este si in viata cotidiana, in timpul concertului discutand cu publicul. S-a consacrat la nivel international in calitate de compozitor in 2009, cand a realizat primul album, Il Mio Mondo al Contrario, in care interpreta compozitii clasice si originale de la coada la cap, dupa care au urmat albumele Il Profumo della Musica si Contrario. In ultimii trei ani acesta a realizat doua turnee si a cantat in intreaga lume. Asculta AICI.
Pentru interviuri: moc.inirtsam@ofni

ora 22.00 / Puzzle gastronomic

ora 23.00 / Omagiu adus regizorului Michelangelo Antonioni la centenarul nasterii sale
Professione: reporter / Pasagerul, drama, Italia 1975; regia: Michelangelo Antonioni; cu: Jack Nicholson, Maria Schneider, Ian Hendry, Jenny Runacre, Angel Del Pozo; durata: 126’; film in limba engleza cu subtitrari in limba italiana.
Cand un calator moare subit, jurnalistul David Locke (Jack Nicholson) ii preia identitatea. Folosind agenda decedatului ca ghid, Locke calatoreste prin Europa si Africa, intalnindu-se cu traficanti de arme periculosi si indragostindu-se de o frumoasa tanara (Maria Schneider). Dar noua libertate are si un pret, Locke realizand treptat ca este depasit de situatii.
Avand parte de o intrepretare ca un adevarat tur de forta a lui Jack Nicholson, Pasagerul a castigat premiul Bodil in 1976 pentru Cel mai bun film european si a fost nominalizat pentru Palme D’Or la Festivalul de film de la Cannes.

Expozitia Roma inedita – un omagiu adus Romei de fotografa Rodica Marinescu, care surprinde o Roma mai putin stiuta, mai putin umblata si care nu se arata vizitarorilor la prima intalnire. Expozitia este deschisa in perioada 6-30 iunie.

• Institutul Polonez din Bucuresti / Centrul Cultural si de Informare al Ambasadei Ucrainei la Bucuresti
la Clubul Green Hours, Calea Victoriei nr. 120

Va invitam sa petreceti alaturi de noi o noapte de neuitat, in atmosfera Campionatului European de Fotbal 2012. Am pregatit pentru voi numeroase activitati puse la cale in spiritul prieteniei polono-ucrainene.

ora 18.00 / Serie de ateliere pentru copii… si parinti!

ora 20.00 / Concert DAGADANA
Dagadana este un trio polono-ucrainean, care imbina diferite genuri muzicale. Jazz impletit cu folk si electronica, voci calde, sunete surprinzatoare – reteta formatiei pentru o muzica de succes. Trio-ul este format din Daga Gregorowicz (voce, electronica), Dana Vynnytska (voce, clape) si Mikołaj Pospieszalski (contrabas, vioara).

ora 22.00 / Proiectia filmului Arta libertatii / Sztuka wolności, regia Wojciech Słota, Marek Kłosowicz, Polonia, 2011, 70 min., documentar subtitrat in limba engleza
Filmul prezinta fenomenul alpinismului polonez in anii ’70 si ’80, cand socialismul realist atinsese apogeul in Polonia. In ciuda situatiei economice dificile din tara, polonezii organizau expeditii costisitoare in Muntii Himalaya, devenind unii dintre cei mai apreciati alpinisti din lume.

ora 23.20 / Proiectia filmului De la Siciul Cazac la Siciul Spatial / Від Січі Козацької до Січі Космічної, Ucraina, 25 min., documentar subtitrat in limba engleza
Un film despre realizarile Ucrainei in domeniul tehnologiei spatiale.

In miez de noapte va asteptam cu produse traditionale poloneze si ucrainene. Mancaruri si bauturi dintre cele mai complicate si mai savuroase din bucataria celor doua tari.

ora 1.00 / Proiectia filmului Jucarii / Zabawki, regia Andrzej Wolski, Ucraina, 2011, 52 min., documentar subtitrat in limba engleza
Cum si cu ce se jucau copiii in Polonia, in perioada comunista? Se bucurau oare acestia de aceleasi jucarii ca cei din Vest?

Surprize!
Ascunse prin diferite colturi ale clubului, veti gasi multe alte atractii si… un televizor!

Concurs:
De la inceputul Noptii si pana aproape de miezul ei, puteti participa la un concurs-ancheta, cu intrebari din culturile poloneza si ucraineana. Merita! Premiile sunt generoase! Va asteapta gadget-uri oficiale EURO 2012!

• British Council
Calea Dorobantilor nr. 14

LONDON 2012
La aceasta editie, British Council te invita la o seara activa dedicata Jocurilor Olimpice 2012!
Te asteptam cu un program ce te va mentine in forma pe toata durata evenimentului:

Olimpiada de boardgames
* Iti va testa atentia la detalii, cunostintele si abilitatile strategice in cele patru runde ale competitiei – castigatorii vor fi recompensati cu premii tematice!

Triatlonul @British
* In loc de inot, ciclism si alergare, te provocam la trei probe inedite si culturale, dar la fel de competitive. Ia inca doi prieteni si inscrieti-va echipa la triatlonul de la biblioteca @British!

Meci demonstrativ de dezbateri
* O competitie de idei organizata alaturi de partenerii nostri, ARDOR Muntenia, tinuta de campioni ai concursurilor de dezbateri internationale. Tema: (evident) sportul!

Sports Pub Quiz
* Rezervat pasionatilor de sport, competitie si distractie in echipa!

Are you fit to be an athlete?
* Specialistii de la WorldClass iti vor spune ce sport ti se potriveste si care este regimul de viata si conditia fizica a sportivilor de top.

Pasionat de jurnalismul sportiv?
* Razvan Spiridon iti va povesti despre particularitatile jurnalismului sportiv si despre relatiile dintre vedetele din sport si reprezentantii breslei.

Intalnire cu sportivi olimpici romani!
* Surprizele se vor tine lant!
Seara va continua cu proiectii de filme despre sport si Londra, din colectia British Council, productii realizate intre 1940 si 1950!

O minte sanatoasa intr-un corp sanatos
* Iti faci abonament la biblioteca pe parcursul evenimentului si iti oferim o saptamana de acces gratuit la unul dintre cluburile WorldClass din Bucuresti. Daca prinzi gustul, poti sa ramai membru, pentru ca vei primi si reduceri de 25-40% pentru abonamentele individuale la centrele WorldClass.
Evenimentul va fi presarat si cu alte surprize pe care le vei descoperi la fata locului sau urmarindu-ne pe site sau pe Facebook!

• Goethe-Institut
la Centrul Cultural al Republicii Ungare
Str. Gina Patrichi (Orlando) nr.8

ora 20.00 / Vaca Rosmarie de Andri Beyeler, regia Theo Herghelegiu, muzica Edi Jighirgiu – lectura scenica si cantari bestiale
Idila rurala. Un sat cu campuri si pajisti, iar la marginea sa o ferma. Animalele traiesc fericite si multumite alaturi de fermierul lor. Cu exceptia vacutei Rosmarie: fiindca ea le stie mereu pe toate, strica atmosfera buna! Intr-o zi fermierul nu mai suporta situatia si-si trimite vaca in Africa.O piesa despre migratie? Despre globalizare? Despre rezolvarea conflictelor? In orice caz, o distractie bestiala pentru spectatorii cu varste intre sase si saizecisisase de ani.

ora 00.30 / Proiectia filmului Das Leben der Anderen / Viata celorlalti, regia: Florian Henckel von Donnersmark, 2006, 138 min., subtitrat in limba engleza
Un ofiter de securitate est-german primeste misiunea de a spiona un dramaturg banuit de planuri subversive la adresa regimului comunist. In scurt timp, sensibilul si meticulosul securist va fi fascinat de lumea ce o descopera prin intermediul microfoanelor care impanzesc casa scriitorului. Dar, odata pornit, teribilul sistem de opresiune nu mai poate fi oprit…

• Institutul Cervantes
Str. Marin Serghiescu nr. 12

El Día E / Ziua Limbii Spaniole – 23 iunie 2012
Programul Instituto Cervantes celebreaza deopotriva Noaptea Alba a Institutelor Culturale si Ziua Limbii Spaniole – El Día E – la Fiesta de todos los que hablamos español (www.eldiae.es). Pe toata durata evenimentului, vizitatorii vor putea scrie carti postale ilustrate cu poemele lui Nicanor Parra, pe care Instituto Cervantes le va expedia prin posta in data de 23 iunie. De asemenea, vizitatorii vor primi un numar pentru tragerea la sorti a 10 premii oferite la miezul noptii.

ora 18.30 / Hojas de Parra – Lectura din poemele scriitorului chilian Nicanor Parra
Lectura este un omagiu adus marelui scriitor chilian – Premiul Cervantes pentru Literatura 2011 – cu prilejul sarbatoririi Zilei S, Ziua Limbii Spaniole / El Día E – La fiesta de todos los que hablamos español.
Participa: Marin Malaicu Hondrari, Ciprian Macesaru.

ora 19.30 / Lansarea noii traduceri a romanului Tunelul de Ernesto Sábato, Editura Humanitas Fiction, Serie de autor Ernesto Sábato, traducere de Tudora Sandru-Mehedinti.
„Inca de la aparitie, in 1948, in revista Sur a Victoriei Ocampo, romanul Tunelul s-a bucurat de aprecierile elogioase ale unor mari scriitori ca Thomas Mann, Graham Greene si Albert Camus, autorul fiind considerat un „clasic existentialist.”
Participa: Denisa Comanescu, Tudora Sandru-Mehedinti, Andrei Ionescu
Eveniment organizat in colaborare cu Editura Humanitas Fiction.

20.30 / Agua y Pozo. Concert de flamenco cu Pilar Díaz Romero si Tiberiu Gogoanta
Ritmuri de chitara si o voce de foc, intr-un recital in pur stil spaniol, chitaristul Tiberiu Gogoanta si cantaora Pilar Díaz Romero ne invita sa cunoastem palos flamenco: Taranta, Soleá por Bulería, Tangos, Alegrías , Sevillanas si Rumba flamenca.
Recital organizat in colaborare cu Asociatia Culturala Kitarodia.

21.30 / Trans-Europa. Micro-povestiri fotografice
Fotomontaj audiovizual de Jesús Salvador, in prezenta autorului. 150 de imagini intr-un sfert de ceas. Audiovizualul Trans – Europa Micro Relatos ne invita la o calatorie fotografica prin diverse orase europene, apropiindu-ne de cultura, obiceiurile si viata locurilor vizitate. “Fiecare fotografie este un instantaneu “furat” locului respectiv si chipurilor fotografiate, oameni pe care nu i-am rugat sa-mi pozeze; consider ca fotografia trebuie sa surprinda firescul momentului” spune autorul.

22.00 / Tortilla de scurtmetraje spaniole, subtitrate in limba engleza
Striptease, regia Juan Carlevaris (9′)
Dulce, regia Iván Ruiz Flores (14′)
Interés Variable, regia Felipe Pardo (12′)
En la próxima parada, regia Luis Francisco Pérez (19′)
La familia de mi novia, regia Guillermo Chapa (12′)
Fase terminal, regia Marta Génova (13′)
La lavadora, regia Ana Aurora Rodriguez & Andrea Correa (12′)
Con dos años de garantía, regia Juan Parra Costa (17′)
Proiectii organizate in colaborare cu Festivalul Kinofest.

00.00 / Inceputul Zilei Limbii Spaniole
Degustare de produse tipic spaniole in colaborare cu restaurantul Alioli.

00.30 / Proiectia filmului 18 comidas, Spania 2010, regia Jorge Coira, 102 minute, v.o. spaniola, subtitrare in engleza.
Sinopsis: 18 comidas relateaza sase istorii care se deruleaza in interval de o zi. Un film cu un format deloc conventional – are scenariu, dar dialogurile sunt deschise improvizatiei – o calatorie printre 18 tipuri de mancare (mic dejun, dejun si cina) care lasa spectatorul sa simta ca participa la unul din acele momente care uneori pot schimba viata unui om…

• Institutul Francez
Bulevardul Dacia nr. 77

Din noiembrie 2011, data la care a fost declarat Patrimoniu Imaterial al Umanitatii de catre comisia UNESCO, fado-ul nu mai apartine doar Lisabonei si Portugaliei. Fado-ul, ca si gastronomia franceza sunt acum ale tuturor. Patrimoniul imaterial este tema in jurul careia Institutul Francez si Institutul Camoes au ales sa scrie povestea acestei Nopti a Institutelor din 2012.

17.30-18.30 / Atelier «Povesti si masti» ( Mediateca IFB)
Animat de Alina Darian

18.00-23.00 / Ateliere – Espace Cours de langue
Atelier 1: Connaissez-vous la gastronomie française?
Atelier 2: En-chantons-nous! Découvrons la France (ses villes et régions) à travers la chanson française!
Atelier 3: Paris-ville lumière
Atelier 4: Connaissez-vous le cinéma français?

19.00 / Concert « Cercuri… de la Chopin la Liszt » sustinut de pianistul Nicolae Dumitru (Sala Elvire Popesco)
Pianistul descopera frumusetea comunicarii cu publicul teatral, prin Mastile puse la dispozitie cu atata generozitate de catre Marii Maestri. In spatele unui Liszt tunator si omniprezent, intotdeauna acel Chopin discret si profund, ca un suvoi de adancuri: impetuos, navalnic si tainuit. Uneori clocotind furtunos, alteori lin si lucind in lumina lunii. Aceasta arcada peste timp si genuri artistice, valorificand scena teatrala ca o arena a dialogului intre epoci si arte trebuie sa ia sfarsit.

19.00-20.00 / Caragiale l’éternel (Mediateca IFB)
Fragment din piesele O noapte furtunoasa, Conu Leonida fata cu reactiunea, O scrisoare pierduta, cu elevii Scolii Centrale

20.30-01.00 / Scurtmetraje (Sala Elvire Popesco)
Cu ocazia Noptii Institutelor Culturale, Institutul Francez va prezenta, la Cinema Elvira Popescu, o selectie de scurtmetraje obtinute prin amabilitatea Festivalului European de Scurtmetraj de la Brest si un program de filme de animatie, grupate sub genericul Ah ! L’Amour…
In noiembrie 2012, va avea loc editia a 27-a a Festivalului European al Filmului Scurt de la Brest. Dedicat scurtmetrajelor europene de toate genurile, festivalul din Brest incepe un parteneriat cu Institutul Francez din Bucuresti in vara aceasta, prin programarea unor retrospective din ultimii ani la Cinema Elvira Popescu. O prima programare a avut loc in perioada 14-16 iunie 2012, iar pe a doua v-o oferim cu ocazia Noptii Institutelor Culturale.
Filmul de animatie cunoaste o adevarata revolutie in momentul de fata nu doar in Franta, ci in toata Europa. Pentru aceasta noapte, Institutul Francez va propune o selectie de scurtmetraje europene, grupate sub genericul Ah ! L’Amour…, si care include scurtmetraje ale unor animatori celebri: Ducki Tomek (Ungaria), Jérémy Clapin (Franta), Arnaud Demuynck (Belgia) sau Bruno Collet (Franta).

21.00 / Concert Maria Raducanu (Atrium IFB)
Maria Raducanu, acompaniata de pianistul Sorin Terinte, va demonstra intocmai universalitatea acestei muzici, printr-un spectacol original cu piese de fado in limbile portugheza, franceza si romana. Aflati povestea acestei muzici din expozitia Fado, Patrimoniu al Umanitatii, alcatuita de institutii culturale din Lisabona.

22.30 / Concurs cu premii – Ce stiti despre Franta?
Cei care vor sa isi testeze cunostintele despre Franta sunt invitati la concursul cu premii de pe terasa Institutului Francez.

Pe durata intregii seri:
Canapeaua poetica (Terasa IFB)
Les Improphiles – trupa de improvizatie a Universitatii Bucuresti
Instalatie Pif realizata de Dan Perjovschi pentru expozitia Pif in Romania, erou al Epocii de aur (IFB)
Nocturna expozitia Pif in Romania, erou al Epocii de aur (Sala Dalles)
Delicatese pentru cei pasionati de gastronomia franceza, dar si de specialitatile portugheze, oferite de: Brioche Dorée, Ici et Là, Madame Lucie si Gala Food.
Degustare de vin oferita de Domeniile Franco-Romane.