Acasă Stirile zilei PRIMELE CAUZE ale prabusirii zborului MH17! Vezi DOCUMENTUL expertilor olandezi! VIDEO

PRIMELE CAUZE ale prabusirii zborului MH17! Vezi DOCUMENTUL expertilor olandezi! VIDEO

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Primele cauze ale prabusirii MH17 in estul Ucrainei, la 17 iulie, arata ca avionul Malaysia Airlines a fost lovit de obiecte care au strapuns avionul cu mare viteza, potrivit BBC News Online.

Potrivit raportului intermediar intocmit de expertii olandezi si dat publicitatii marti, Boeingul companiei Malaysia Airlines, care asigura cursa MH17 pe ruta Amsterdam-Kuala Lumpur, s-a dezmembrat in aer, dupa ce a fost lovit de „numeroase obiecte” care „au strapuns avionul cu mare viteza”.

Raportul, intocmit de Biroul olandez de Ancheta pentru Securitate (OVV), adauga ca nu exista „dovezi privind o eroare tehnica sau umana”.

Anchetatorii olandezi s-au bazat pe informatiile inregistrate de cutiile negre, cele primite de la controlorii de trafic aerian, pe imagini din satelit si fotografii de la locul prabusirii, pentru a redacta acest raport preliminar.

Expertii au precizat ca avionul „s-a dezmembrat in aer probabil ca urmare a daunelor structurale cauzate de un numar mare de obiecte cu mare viteza care au strapuns aeronava din exterior”.

Vezi DOCUMENTUL expertilor olandezi!

Inregistrarile cutiilor negre nu au prezentat nici un indiciu privind existenta unei erori tehnice sau a unei situatii de urgenta, potrivit expertilor.

Raportul intermediar nu atribuie vreo vina sau responsabilitate pentru catastrofa, insa o ancheta penala separata este efectuata de procurorii din Haga. Biroul de ancheta a precizat ca se asteapta ca raportul final sa fie publicat in termen de un an.

Boeingul 777 s-a prabusit intre Krasni Luci, in regiunea Lugansk, si Sahtarsk, in regiunea Donetk, la 17 iulie. Toate cele 298 de persoane aflate la bord, intre care 193 de cetateni olandezi, au murit in urma prabusirii avionului malaysian.

Ucraina si Occidentul i-au acuzat pe separatistii prorusi ca au doborat avionul cu un sistem antiaerian de tip Buk, iar Moscova si insurgentii acuza Kievul.

Experti din Marea Britanie, Germania, Australia, Malaysia, Statele Unite, Ucraina si Rusia colaboreaza la acest caz.

Sursa: mediafax.ro