VREMEA se raceste incepand din 22 noiembrie iar de Ziua Nationala este asteptata prima ninsoare hotarata din sezonul 2013-2014. Meteorologii sustin ca racirea accentuata si cantitatea mare de precipitatii vor face ca ninsorile sa fie destul de consistente.
Administratia Nationala de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice si a precipitatiilor ce se vor produce in intervalul 18 noiembrie – 1 decembrie, in fiecare regiune a tarii. Estimarea este realizata folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durata (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime si minime, mediate pentru fiecare regiune a tarii si adaptate local cu modele statistice si sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicata de aparitie a precipitatiilor.